Business rEvolution: Antreprenorii din Ploiești, față în față cu efectele Tsunami-ului Digital
,,Răspunsul unanim al participantilor de la Ploiesti a fost: tsunami. Toată lumea știe despre fenomen că este un val uriaș. Or această definiție este cea mai potrivită pentru ceea ce se întâmplă acum, în economie: tsunami-ul digital este o cantitate enormă de instrumente, procese și informații care vine peste afaceri clasice, dar nu pentru a se retrage, ci pentru a rămâne. Așa îmi explic interesul deosebit pentru soluțiile prezentate la Ploiești și interactivitatea extraordinară a antreprenorilor prezenți aici. Digitalizarea e aici, dar nu va trece'', a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro.
Din digitalizare fac parte și restricțiile de deținere și utilizare a datelor personale, instrument cheie pentru vânzări și dezvoltarea afacerilor. Dacă în trecut acestea erau protejate implicit întrucât în lumea non-digitală era dificilă găsirea și colectarea de informații, acum, acestea sunt doar la un click distanță, ceea ce a impus reguli noi nu doar pentru administrații guvernamentale dar și pentru companiile private.
Mai puțin de un an a mai rămas până la implementarea noilor reglementări europene extrem de dure privind protecția datelor personale. Subiectul a fost detaliat în cadrul Conferinței atât prin obligațiile imperative ale companiilor dar mai ales prin soluțiile pe care le pot adopta acestea (inclusiv adaptarea strategiei de business) de către Cătălina Ilie — Avocat D&B David și Baias — connected law firm of Pwc și de Tudor Galoș — Senior Consultant Tudor Galoș Consulting.
În egală măsură a incitat interesul participanților dezbaterea privind noua prevedere fiscală — split TVA, subiect detaliat în amănunt de către Sorin Biban — Senior Tax Manager Biriș-Goran Legal + Tax. ,,Ca și percepție generală, mai degrabă decât a fi o surpriză, a fost un semnal puternic răspunsul celor 100 de participanți la întrebarea: ,,este mai degrabă utilă sau inutilă introducerea TVA-ului partajat'', a declarat jurnalistul Radu Soviani — moderator al evenimentului. ,,Aproape nimeni nu a găsit-o a fi o măsură utilă, însă toți participanții au susținut că astfel de dezbateri, precum cea de la Ploiești, trebuiau organizate de mult timp și repetat de către administrația centrală pe care mediul de afaceri prahovean o consideră nepregătită pentru a aplica ad-hoc o astfel de măsură'', a concluzionat Soviani.
Oamenii de afaceri prahoveni s-au arătat extrem de interesați de atingerea potențialului propriu în lumea digitală și mai ales de aplicațiile pentru creșterea vânzărilor, prezentate de Dumitru Ion — CEO Kompass Romania, în timp ce interactivitatea a atins cote maxime în dezbaterea lansată de Elena Badea — Managing Partner Valoria, referitoare la cele mai eficiente practici în atragerea, reținerea și recompensarea celor mai buni angajați.
,,Este o criză a forței de muncă'', au fost de acord participanții la eveniment, în condițiile în care șomajul în Prahova practic nu există, numarul șomerilor înregistrați fiind mai mic de 3% din totalul forței de muncă.
După Ploiești, Conferința națională Business rEvolution continuă cu evenimentul de la Craiova, din 12 octombrie 2017 și se va încheia cu evenimentele de la Oradea (25 octombrie) și Tîrgu Mureș (28 noiembrie). De la începutul anului 2017, conferintele Business rEvolution, organizate de Doingbusiness.ro au avut impact asupra a mai mult de 15.000 de companii romanești, peste 600 de participanți interacționând direct cu mai mult de 35 de personalități la evenimentele organizate la Iași, Brașov, București, Arad și Ploiești.
Conferința, organizata de Doingbusiness.ro, a avut loc joi, 21 septembrie 2017, la Ploiești.