Cand forta brandului vine din traditie
La categoria "asa da", am putea mentiona "Timisoreana", unul dintre putinele branduri romanesti care si-a construit platforma strategica pe traditie. Si cum traditia merge mana-n mana cu bunul simt si moralitatea, "Timisoreana" a reusit sa dea o lectie de maturitate si consecventa intregii categorii de produs. Tot aici, as aminti de Petrom, companie care a tradus mai pragmatic notiunea de spiritualitate in morala si bun simt. Initiativa CSR a Petromului de a investi si sustine pe termen lung o astfel de platforma este laudabila. La sectiunea comunicare locala bazata pe traditie, ar mai fi "Rom", brand care a trecut in ultimul an printr-un proces de relansare. Este de apreciat modul in care "Rom" a abordat notiunea de traditie, cu indrazneala si degajare, axandu-se pe un umor strengaresc, adaptat tinerilor, segmentul de target pe care l-a luat in calcul.
La polul opus, lista este plina de branduri (locale sau nu), care incearca, intr-un fel sau altul sa se pozitioneze astfel. Din pacate, nu le prea iese. In aceste cazuri, efectul si perceptia negativa se intorc ca un bumerang cu forta inzecita. Consumatorul nu e naiv. Ar trebui sa intelegem asta o data pentru totdeauna. Daca tu il tratezi ca pe un copil de 7 ani si incerci sa-l minti in fata, el se va purta cu brandul tau asa cum te porti si tu cu el. Dupa fapta si rasplata! Daca vrei sa pari ceea ce nu esti, sa pozezi intr-un brand de incredere, cu renume, cand de fapt tu existi de sase luni pe piata, nu poti sa nu te astepti la repercusiuni. N-o sa convingi pe nimeni, iar in cel mai bun caz o sa sfarsesti prin a te minti singur.
Etica sau ipocrizie
Si acum inapoi la spiritualitate. Sa luam una dintre definitiile religiei, asa cum o reda Wikipedia: religia este, la nivel de discurs, expresia simbolica a unei increderi in existenta unei realitati absolute (Sacrul, Supremul, Dumnezeul) de care omul ar depinde. Aceasta incredere este credinta. Ea permite omului sa se orienteze in chestiunea marilor intrebari ale vietii si ii da un sens al existentei, care depaseste viata sa biologica.
Si atunci, daca credinta este despre incredere, si increderea se bazeaza pe existenta spirituala, de ce oare un brand n-ar putea sa exprime spiritualitate? O fi poate din cauza ca oamenii, de-a lungul existentei au invatat sa nu aiba incredere in branduri, pentru ca acestea au incercat de prea multe ori sa le vanda ceva, impachetat intr-o poleiala de cuvinte frumoase, dar putin credibile? O fi poate din cauza eticii si a falsei pudori a companiilor care in lupta lor pentru cota de piata stau departe de acest subiect tabu absolut, tocmai pentru a nu avea de pierdut la nivel de imagine?
Nu fac acum pledoaria lupului moralist paznic la oi; publicitatea prin insasi definitia ei are scopul de a convinge oamenii intr-un fel sau altul sa faca ceva, sa genereze un comportament, cu scopul de a atinge anumiti indicatori sau praguri de vanzare. Dar acelasi lucru se poate obtine si printr-o abordare onesta, bazata pe incredere, traditie si, de ce nu, spiritualitate. Nu neg aici existenta acestui tip de branduri, dar problema este ca ele pot fi numarate pe degetele de la o mana. Si aproape in toate cazurile, vorbim despre acele putine companii cu o istorie de sute de ani, care au in spate o poveste onesta. Poveste construita de-a lungul timpului prin respectarea promisiunilor. Sunt cele pe care le numim printr-un termen usor bombastic, branduri holistice.