Care este cea mai valoroasă marcă auto din lume
Astfel, valoarea mărcii Toyota a depăşit-o pe cea a unor branduri auto precum BMW şi Mercedes-Benz, care se situează pe următoarele două poziţii – marca BMW este evaluată la 24,6 miliarde dolari şi se plasează pe locul doi în clasament, în timp ce Mercedes-Benz se situează pe locul trei, cu o valoare a mărcii estimată la 23,5 miliarde dolari.
Toyota se menţine în vârful clasamentului în ciuda faptului că valoarea mărcii a scăzut cu 3%, la 28,7 miliarde dolari. Motivul aceste scăderi este faptul că, deşi vânzările au crescut, acestea au fost afectate de provocările valutare dificile, dar şi de creşterea investiţiilor şi a costurilor forţei de muncă.
„Toyota este perceput ca un brand de calitate, demn de încredere”, declară Peter Walshe, director Global BrandZ în cadrul Millward Brown. „Chiar şi în perioada în care a întâmpinat probleme şi unele maşini au fost rechemate la service, şoferii care deţin un automobil Toyota susţineau că maşina lor nu are probleme.
În clasamentul general al celor mai valoroase 100 de mărci, Toyota se clasează pe locul 30.
Valoarea totală a mărcilor incluse în top 10 branduri auto a crescut în acest an la 139,2 miliarde dolari, de la 139,9 miliarde dolari în 2016. „Brandurile din industria auto incluse în top 10 valorează cu 6% mai puţin decât atunci când noi am lansat studiul pentru prima dată, în urmă cu 12 ani, însă aceste branduri investesc de la 100%, cu până la 200% mai mult în tehnologie”, mai spune Peter Walshe.