Care sunt măsurile cu impact asupra micilor afaceri în 2016
Legea business angel
Adoptată în aprilie 2015, prin Legea investitorului de tip business angel statul îşi propune să încurajeze firmele tinere. Astfel un investitor privat poate finanţa o afacere cu minim 3000 de euro şi maxim 200.000 de euro. În schimbul banilor, „îngerul afacerii” primeşte maximum 49% din acţiunile firmei.
Legea îl scuteşte timp de 5 ani pe business angel de impozit asupra veniturilor din dividendele firmei în care a făcut investiţia iar când se horataste să-şi vândă părţile sociale obţinute în firma, este scutit de impozit pe diferenţa pozitivă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, dacă transferul are loc după trecerea a trei ani de la dobândire.
Antreprenorul pe lângă banii necesari dezvoltării, atrage în firma şi know-how, presupunând că business angel este o persoană cu experienţă în afaceri şi management.
Salariul minim pe economie
În anul 2015 salariul lunar minim brut pe economie a avut două creşteri: la 1 ianuarie s-a majorat de la 900 de lei la 975 de lei, iar de la 1 iulie 2015 a urcat la 1.050 de lei. Din 2016 acesta ar urma să ajungă la 1200 de lei. Data de la care ar trebui să aibă loc această majorare a salariului minim este în continuare motiv de negociere între sindicate şi Guvern. Decizia ar urma să fie luată în ultima şedinţa de Guvern din acest an.
Fondurile europene 2014-2020
În iunie, firmele au avut posibilitatea să aplice pentru fondurile structurale din Programul Operaţional Competitivitate, axa Cercetare şi inovare. Beneficiari privaţi şi publici au depus 511 proiecte în valoare totală de 1,7 miliarde de euro, în perioada 27 iunie – 1 septembrie 2015. Sumele solicitate au depăşit cu mult sumele disponibile, de 446 milioane de euro.
Tot în Programul Operaţional Competitivitate, la începutul lui noiembrie 2015 s-a deschis şi linia de finanţare pentru firmele IT&C, prin intermediul Ministerului Societăţii Informaţionale. Apelul rămâne deschis până pe 1 februarie 2016. Proiectele pot obţine până la 3,24 milioane de lei, bani europeni.
În Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, gestionat de Ministerul Agriculturii, din 25 martie până în 18 decembrie 2015, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit peste 7500 de cereri de finanţare din partea fermierilor, a altor antreprenori din zona rurală şi a autorităţilor publice. Valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte este de peste 1,55 miliarde de euro.
Ajutoarele guvernamentale pentru IMM
În 2015 sumele destinate programelor de ajutorare a întreprinderilor mici şi mijlocii, s-au ridicat la 21 de milioane de euro, (mai mică faţă de 2014).
Cele mai solicitate linii de finanţare au fost: Programul SRL-D (pentru antreprenorii debutanţi), Programul START (pentru firmele nou-înfiinţate), Programul Comerţ (pentru IMM-urile care îşi modernizează şi dezvoltă activitatea de comercializare), Programul Femeia Manager (pentru femeile care intră în afaceri). Banii au fost alocaţi prin Direcţia Politici Antreprenoriale şi Implementare Programe pentru IMM a Ministerului Energiei.
Firmele mici şi mijlocii au de suferit în 2016
În cazul clădirilor nerezidenţiale deţinute atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii clădirii. Pentru clădirile nerezidenţiale deţinute de persoane fizice, valoarea impozabilă trebuie stabilită prin raport de evaluare dacă aceasta nu a fost construită sau dobândită în ultimii 5 ani.
Aici pot intra şi sediile sociale ale firmelor care funcţionează în apartamentul antreprenorilor (dacă se desfăşoară activitate economică acolo), precum şi punctele de lucru. Astfel, impozitele locale pe clădire pot creşte de zeci de ori, pe spaţiile aferente firmelor.
Impozitul pe dividende va scădea de la 16% la 5% DAR din 2017.
Despre măsurile luate de Guvern în 2015 cu impact asupra afacerilor micilor antreprenori anul viitor citiţi pe startupcafe.ro.