Cât au cheltuit firmele pe programe de teambuilding în 2015
“Firmele mai mici au înţeles că, pentru a dezvolta relaţiile interumane, comunicarea și spiritul de echipă, nu sunt suficiente „team drinking-urile””, spune Petru Păcuraru, managing partner și trainer la Human Performance Development International (HPDI).
“Jocurile și exerciţiile dintr-un teambuilding îi pot face pe participanţi să conștientizeze problemele sau atuurile pe care ei le au în cadrul unei echipe” spune reprezentatntul HPDI iar "angajaţii firmelor mici şi medii nu sunt reticenţi în a se implica în aceste activităţi" .
Potrivit HPDI în 2015, companiile din România au investit, în total, aproximativ 5 milioane de euro în programe de teambuilding. Cele mai multe dintre companiile care au apelat la programe de teambuilding sunt din automotive, banking și IT. Spre deosebire de 2014, anul trecut a crescut ponderea firmelor din healthcare, servicii, producție, retail și gas&oil adaugă reprezentanţii HPDI ale căror încasări au urcat la 260.000 de euro.
Cele mai solicitate programe au fost E-Hunters și Game of Thrones, dar au existat și participanți care au ales activități în care și-au testat cu limitele, precum Bootcamp și Survivor.
În cadrul acestor programe, cei implicați se trezesc la 5 dimineața, își instalează tabăra în pădure și au de parcurs un traseu cu capcane. În plus, nu se întorc la masa de prânz, ci sunt nevoiți să-și procure singuri hrana.
HPDI spune că anul 2016 a debutat în forţă şi anticipează încasări din servicii de teambuilding de aproape trei ori mai mari faţă de anul trecut.