Cât au crescut salariile din mediul privat
Salariile din mediul privat au crescut cu 10%, iar bonusurile oferite de companii per angajat au avut un avans de peste 16%.
Conform statisticii Smartree, primul semestru din acest an a adus o creştere a salariilor, dar şi a bonusurilor oferite angajaţilor din mediul privat.Astfel, prima jumătate de an a adus un avans de aproximativ 10% al salariilor, comparativ cu primul semestru al anului trecut, iar bonusurile oferite au fost mai mari cu peste 16%.
„În primele şase luni din 2016, companiile din mediul privat au fost mai darnice cu angajaţii, acest lucru fiind determinat de mai mulţi factori. Evoluţia pozitivă a economiei, dezvoltarea companiilor din mai multe sectoare şi creşterea salariului minim pe economie au avut un impact important”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.
„Acest avans a fost determinat şi de strategia companiilor privind retenţia angajaţilor. Pe o piaţă a muncii efervescentă, mai ales pe segmente precum IT, medical, automotive sau alte industrii unde există un deficit de specialiști, angajatorii au fost nevoiţi să ofere salarii şi beneficii mai mari pentru a păstra sau a atrage noi angajaţi”, a mai spus Adrian Stanciu.
În ceea ce priveşte bonusurile oferite de către companii în primul semestru din 2016, acestea au avut valori mai mari cu cca. 16%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015. De asemenea, în primul trimestru din acest an s-a înregistrat o creştere de 13,30%, iar în al doilea trimestru de 18,96%, faţă de perioadele similare din 2015. În medie, bonusurile oferite în primele şase luni din acest an au avut o valoare de cca. 146 lei brut/ angajat/ lună, conform statisticilor Smartree.
În plus, primul semestru din 2016 a adus şi o creştere de cca. 19% a numărului de zile de concediu de odihnă luate de către angajaţi, în timp ce numărul de zile de concediu medicale au fost mai mari cu peste 17%.