Câte mașini sunt afectate în România de scandalul Volkswagen
În România, Registrul Auto Român a oprit eliberarea de cărți de identitate pentru vehiculele mai sus discutate. Măsura afectează 105.000 de mașini, noi și second-hand.
Ministrul transporturilor spune că a cerut ca Volkswagen să comunice imediat lista completă a numerelor de identificare pentru autovehiculele pe care au fost folosite dispozitive și tehnici de manipuilare: vehicule noi, Euro 5, diesel echipate cu motoare din familia EA 189.
Autoritățile române spun că au cerut ca ministerul transporturilor din Germania să comunice (când va primi de la VW) autorităților române care este planul de măsuri și calendarul exact prin care compania germană vrea să rezolve problema.
Abia după ce se vor cunoaște aceste date și informații, dealerii din România ai Volkswagen vor rechema pentru acțiuni corective, atât mașini noi, cât și cele second-hand.
Pe plan mondial sunt afectate 11 milione de mașini din grupul VW care urmează să fie rechemate.