Ce am invatat despre esec, pe terenul de baschet

In adolescenta mi-am petrecut multe ore pe terenul de baschet. Cel mai mult jucam streetball, trei contra trei la un panou, dar jucam si baschet pe tot terenul, in conditiile dictate de regulament. Imi placea atat de mult sa-mi petrec timpul acolo, incat nu reuseam sa gasesc o alta activitate care sa-mi aduca la fel de multa satisfactie. De-a lungul anilor am reusit sa-mi dau seama si de cateva tipare comportamentale care apar pe teren, atat in ceea ce ma priveste, dar nu numai.

De pilda, daca unul dintre jucatori se simte “in zi de gratie”, atunci e foarte probabil ca el sa joace bine atat cat sta pe teren. Increderea pe care o are il propulseaza catre o constanta in joc, care e cumva ciclica. Are incredere, joaca bine, iar jocul bun ii alimenteaza din nou increderea. E ca si cum ar intra intr-un fel de bucla catre succes. Increderea ii permite sa fie si jovial, sa glumeasca si sa le dea indicatii celorlalti. Cu alte cuvinte, sa se simta bine si sa-i placa ce face.

Lucrurile stau cu totul diferit daca ai o zi proasta. Sau daca ratezi din situatii in care nu ai fi facut-o in mod normal. Ai ratat o data, ai ratat si a doua oara, increderea incepe sa scada. Chestia asta se amplifica cand ai un coechipier care iti face reprosuri fara sa te menajeze. Incepe sa-ti fie teama ca o sa ratezi si data viitoare, iar jocul tau are de suferit in ansamblu. E si aici o bucla, dar in celalalt sens.

Mai mult decat atat, nici macar nu mai arunci la cos, pentru ca iti este teama ca nu o sa inscrii. Iti este teama de ce vor spune despre tine cei care se uita la meci sau coechipierii.

Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca frica de esec te impiedica sa mai incerci sa arunci la cos. N-ai nicio idee daca ai fi putut sa dai cosul de trei puncte in momentul in care ai fi putut sa castigi meciul, pentru ca nici macar nu ai incercat. Poate te-ai gandit c-ar fi o idee buna, dar ti-a fost frica. Si chestia asta se aplica in orice domeniu, tot timpul.

De pilda, jocul nationalei de fotbal a Romaniei are de obicei de suferit daca incaseaza un gol. La fotbal exista si expresia “le-a turnat plumb in ghete”. Jucatorii se gasesc mai greu pe teren si parca devin mai defensivi, de teama sa nu primeasca un al doilea gol.

Probabil teama asta de esec tine de caracterul si/sau educatia fiecaruia. Si probabil tine si de faptul ca ne pasa foarte mult ce spun ceilalti despre noi. Insa sunt convins ca se poate trece peste asta. De pilda, jucatorii de baschet din NBA nu se tem de esec. Sau, in orice caz, nu in aceeasi masura precum cei din Europa. Ei sunt educati sa inteleaga ca ratarea face parte din joc. O percep ca pe o componenta a jocului, adica exact ceea ce este.

De aceea nu le este teama sa arunce la cos si a patra oara, desi au ratat deja de trei ori consecutiv. Da rezultate strategia asta? Da, in mod sigur, din moment ce sunt cei mai buni bastchetbalisti din lume.

Si jocul oricarui bachetbalist de streetball se schimba daca renunta la orgoliu si accepta ca poate rata. Incercati sa faceti asta daca jucati baschet sau in orice actiune intreprindeti in viata. Nu conteaza ca gresiti, important e sa aveti un numar suficient de incercari astfel incat performanta sa se imbunatateasca.

Esecul nu e un rau in sine, ci face parte din procesul de invatare, dupa cum explica Hyrum W. Smith in cartea “Reusita, o provocare permanenta”. Smith crede ca teama de esec este inrudita cu teama de schimbare. Important este sa acceptati parasirea zonei cu care sunteti obisnuiti si sa acceptati schimbarea. Parasirea zonei de confort, asa i se spune generic, poate fi o aventura, un teren necunoscut, pe care trebuie sa intrati daca vreti intr-adevar sa faceti asta. Si asa trebuie sa o si vedeti, ca pe o aventura.