Ce beneficii oferă angajatorii români în comparație cu cei din regiune. Ce se oferă în Cehia, Polonia sau Ungaria
Ele nu țin numai de răsplata materială a muncii, ci și de ușurarea îndatoririlor, dezvoltarea personală sau chiar de sănătatea ta. Beneficiile oferite de angajatori au devenit tot mai atractive și mai importante pentru un salariat. Văzând practicile din alte țări, poți observa cu ușurință că majoritatea companiilor de la noi urmează trendurile din regiune. Iată ce se oferă în țara noastră, precum și o analiză a beneficiilor pe care le oferă companiile în străinătate:
Practicile din România nu diferă foarte mult de cele din regiune.
O analiză realizată de Accace arată că în țara noastră cele mai populare beneficii sunt tichetele de masă (de aproximativ 42 de euro pe lună), accesul la servicii medicale private de sănătate, concediu de odihnă suplimentar, programe de team building, precum și cadouri pentru copii cu diverse ocazii – Crăciun sau 1 Iunie sau accesul la programe pentru formare profesională.
Desigur, unii angajatori oferă și ceva în plus. Un astfel de abonament la săli de fitness din București este unul dintre beneficiile pe care le oferă o mulțime de companii. Este unul dintre cele mai apreciate beneficii de către angajați, pentru că le oferă libertatea să aleagă din o multitudine de activități sportive și nu numai. Un singur card de acces poate fi utilizat la cele 170 de sali din Capitală, dar și în alte 200 de săli din alte 29 de orașe. Este și un mod de a-i scuti de cheltuieli pe cei care fac sport în mod curent, dar și de a-i încuraja să facă mai multă mișcare pe cei care duc o viață sedentară.
În ultimii ani tot mai multe companii au în vedere oferirea unui pachet de beneficii mai consistent. Programele de wellbeing, cursurile de dezvoltare personală sau facilitățile pentru recreere la birou au devenit și ele populare în țara noastră.
Ce beneficii se oferă în țările din regiune
Cehia, una dintre țările pe care o iau în calcul mulți români când vine vorba despre relocare, oferă aproximativ același tipuri de beneficii. Majoritatea companiilor multinaționale spre care se îndreaptă românii au cam același pachet de beneficii ca cel oferit în România, cu mici diferențe. Este vorba despre tichete de masă (în valoare de aproximativ 74 de euro pe lună), telefon, laptop, programe de formare profesionala, servicii medicale private, activități sportive și culturale, dar și asigurare de viață sau pensie privată.
Și către Polonia se îndreptă mulți români. În această țară beneficiile oferite cel mai des sunt tichetele de masă (circa 46 de euro pe lună), serviciile medicale private, activități sportive și culturale, asigurare de viață privată, programe de formare profesională, dar și mașină sau program de lucru flexibil.
În Ungaria situația stă cam la fel, însă se mai oferă și subvenție pentru educația copiilor, credite în condiții preferențiale sau cardul de vacanță Szechenyi. În Slovacia se oferă adesea posibilitatea de a lucra de acasă, cât și pensie privată, pe lângă beneficiile pe care le întâlnim în majoritatea țărilor. În Ucraina regăsim în plus cadourile pentru angajați cu diverse ocazii (zi de naștere, ziua companiei sau diverse sărbători), dar și un beneficiu care poartă numele de alocație pentru hrană. Slovacia este țara în care tichetele de masă sunt obligatorii prin lege și neimpozabile, având și cea mai mare valoare în comparație cu țările din regiune – circa 84 de euro pe lună.
Uitându-ne printre pachetele care se oferă în celelalte țări din regiune putem observa că trendurile sunt asemănătoare și îmbucurătoare, pentru că angajatorii par să fie dispuși să ofere mai mult decât salariul. Tu ce ai mai dori în plus în pachetul de beneficii?
Sursa foto: Shutterstock