Ce nu spunem atunci când vorbim?

Pe scurt, atunci când vorbim, nu spunem tot despre ce ne face vulnerabili, nu spunem că avem nevoie de ajutor, nu spunem întotdeauna cine suntem cu adevărat. În profunzime, însă, ceea ce nu spunem poate să vorbească mult mai multe despre noi decât ceea ce vrem să arătăm.

Lucram la un moment dat, cu o echipă, obiectivul căreia era să creeze parteneriate puternice între ei înșiși și să dezvolte un simț puternic al colaborării. Într-un anume fel, părea că „problema” era în afara lor. Părea că ei relaționează bine, au încredere în ceilalți, fiecare era un expert pe domeniul său și fiecare avea o vastă experiență în ceea ce făcea. Rezultatul a fost neașteptat, atunci când am făcut un exercițiu de a dezvolta o strategie perfectă de sabotare a echipei, cu acțiuni concrete și atitudini clare.

Un plan profesionist, creat de profesioniști în care fiecare membru al echipei să-și folosească creativitatea la maxim. A reieșit că dacă ar vrea să saboteze echipa: nu ar comunica, și-ar urmări propriile interese, nu ar spune ce îi deranjează și care le sunt așteptările, nu ar spune ce simt etc. Astfel, și-au dat seama nu doar că există, independent de ei, „ o problemă” în organizație, ci că „problema” era a lor și era necesar să se uite la ea ca atare.

Autenticitatea, sinceritatea și transparența sunt principii de bază pentru o comunicare deschisă – desigur, nu întotdeauna știm sau ne e ușor să punem pe tavă felul în care suntem și lucrurile în care credem, de teama de a nu fi judecați, respinși, sau ridiculizați. Cu toate acestea, apropierea la nivel personal dintre oameni e foarte importantă – pentru ca oamenii să lucreze bine și să construiască împreună este necesar să se cunoască și la nivel uman. Să-și împărtășească ce comportamente privilegiază, cu ce nu pot fi de acord în niciun caz, ce nevoi au, ce îi motivează, ce îi animă să dea ce-i mai bun din ei. În lipsa acestei cunoașteri esențiale, oamenii nu vor fi niciodată încrezători și nu vor spune deschis ceea ce cred.

Executivii au un rol foarte important în astfel de situații – e necesar ca ei să se uite la oamenii din jur și prin prisma emoțiilor și să discute deschis despre ele, fără să pretindă că ele nu sunt acolo și că nu îi influențează pe membrii echipei sale. Pentru a ajunge la acest lucru, însă, executivii ar trebui ei înșiși să își asculte emoțiile, să și le înțeleagă, să și le accepte.

Atitutinea CEO-ului este crucială, pentru că ea dă tonul întregii organizații. Așa cum spunea și John Powell, până la urmă, ”Communication works for those who work at it”. Comunicarea deschisă e un exercițiu care poate fi disciplinat, învățat, îmbunătățit – e necesar doar să conștientizăm impactul acesteia și cât de mult poate ea schimba modul în care ne raportăm la ceilalți, fie că vorbim despre un mediu organizațional, fie că vorbim despre viețile noastre personale.