Cel mai atractiv eveniment de weekend: Gărâna Jazz Festival, aflat la ediţia a 18-a
Festivalul de la Gărâna a debutat acum 18 ani, mai mult pentru și între prieteni, muzicieni de jazz și fani deopotrivă. Lucrurile au devenit însă tot mai serioase de la an la an, astfel că, de atunci, în Poiana Lupului au avut concerte vedete de prin rang în lumea jazz-ului. Se spune că Marius Giura n-a coborât nicio clipă standardul, astfel că ediția a 18-a a festivalului aduce din nou în România câștigători de premii Grammy, muzicieni excentrici și o întreagă pleiadă de artiști nordici.
Mai trebuie să știți că, dacă nu ați făcut din timp rezervări, va fi practic imposibil să mai găsiți vreo cameră liberă la pensiunile din zonă, pentru că locurile sunt ocupate, multe dintre ele, încă de astă iarnă. Puteți merge însă cu corturile, pentru că zona este extrem de pitorească, iar peste zi se pot face drumeții.
Gărâna este un sat de vacanţă numit şi Wolsberg, aşezat pe o munchie de deal la 935 m altitudine, într-un peisaj dominat de silueta Semenicului, care se remarcă prin arhitectura specifică satelor de munte germane.
Iată și programul acestui weekend:
Sâmbătă, 12 iulie
Tiberian / Dahlgren / Betsch „Both sides of the river” (România, SUA) Pedro Negrescu Trio (România, Ungaria)
The Crimson Projekct (SUA)
Kimmo Pohjonen (Finlanda)
Duminică, 13 iulie
Jazzybit (România)
Mike Stern / Bill Evans Band feat. Dennis Chambers & Tom Kennedy (SUA)
Tom Harrell Colors of a Dream with Esperanza Spalding (SUA)
Stian Westerhus (Norvegia)