Cercetarea în România s-a prăbușit în timp ce numărul doctoratelor a explodat

Punctul de inflexiune în România a fost în 2005 – 2006, când numărul cercetătorilor în echivalent normă întreagă a scăzut de la 22.958, la 19.021.

Profesorul Mircea Miclea, ministru al Educației în acea perioadă, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că sunt două posibile explicații: o cohortă mai însemnată de pensionări și o modificare legislativă din perioada ce a precedat alegerile din decembrie 2004:

„Legislativul a decis dublarea salariilor pentru profesorii universitari. Era în preajma alegerilor parlamentare, mulți dintre cei din comisiile de învățământ se gândeau că poate nu mai prind un loc de senator sau deputat și s-au gândit să se întoarcă la un loc mai bun. Așa că, în ianuarie 2005 a fost o dublare a salariilor profesorilor universitari. A apărut un transfer de pe posturi de cercetare pe posturi didactice. Au fost multe cereri atunci. Toți cei care au putut trece, au trecut. Înainte, salariul de cercetător principal 1 era aproape cât al unui profesor universitar.”

În rest, ce s-a întâmplat în aceste decenii, fenomenul “drain brain”, a fost efectul incapacității guvernanților români de a elabora politici care să atragă și mențină talente, lipsa unor proiecții pe termen lung care să ofere predictibilitate și recompense pentru performanță celor care și-au dorit o carieră în domeniu.

Activitatea în cercetare a scăzut în ritmul spectaculos al creșterii numărului de doctori

Potrivit unui studiu realizat de Bruegel, think tank specializat pe economie, România se afla în 2017 pe ultimul loc în clasamentul capacității statelor membre de a păstra și de a atrage talente (personal înalt calificat).

În 2016, România avea doar 18.046 cercetători în echivalent normă întreagă, deși 2010 – 2015 a fost un interval record pentru titluri de doctor în științe acordate (aproximativ 30.000).

Acest număr de numai 18.046 cerectători ne plasează departe chiar de celelalte state din fostul bloc comunist, și reflectă scăderea competitivității României.

Anomaliile cercetării din România: județe în care nu activează niciun cercetător

Studiul privind dinamica pieței muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare din România, realizat la comanda Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), a scos în evidență mai multe situații ce contrastează cu ceea ce se întâmplă în Europa în domeniul Cercetare – Dezvoltare și Inovare.

Studiul a mai constatat că în 2017 a scăzut numărul contractelor în domenii de vârf, cu valoare adăugată mare și au crescut cele din domenii mai puțin importante în ceea ce privește contribuția la creșterea economică.

Cele mai mari 3 creșteri au vizat ocupațiile:

Tehnician silvic – cercetare: +66 CIM (+17,84%)
Tehnician agronom-cercetare: +58 CIM (+14,29%)
Inginer de cercetare în ingineria sanitară și protecția mediului: +53 CIM (+16,31%).

Finanţare

Daniel Calto – Director of Solution Services Research Intelligence al Elsevier, companie care furnizează soluții de informare care îmbunătățesc performanțele cercetătorilor din domeniile științei, tehnologiei și medicinei – spunea în cadrul unui interviu acordat Revistei CARIERE anul trecut că, în comparaţie cu ţările învecinate din regiune, cu PIB similar per cap de locuitor, cercetarea şi dezoltarea în cazul nostru reprezintă un procent semnificativ mai mic din economie (0,38%) faţă de Bulgaria (0,65%) şi Ungaria (1,37%).

„Deoarece finanţarea este esenţială pentru a face cercetare, acest nivel relativ scăzut de finanţare reprezintă o adevărată provocare. Acest lucru ar putea fi depăşit, în primul rând, dacă guvernul national ar aloca mai multe fonduri pentru universităţile care desfăşoară activităţi de cercetare din România şi pentru ca universităţile să crească numărul de parteneriate internaţionale, care le-ar putea permite să acceseze surse suplimentare de finanţare, cum ar fi fondurile UE din programul Horizon 2020”, explica Daniel Calto.

Criză de talente în cercetarea românească

Cercetarea românească se confruntă şi cu o criză acută de tineri profesionişti, pentru că salariile sunt mici, iar ei sunt atraşi de companiile private, care le oferă o perspectivă mai bună din acest punct de vedere – aceasta a fost una dintre concluziile pe care le-am tras după participarea la o masă rotundă cu cercetători de top din ţara noastră, cu ocazia Scopus Awards România 2017.

Ştefan Prietl, profesor emeritus în cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, profesor onorific al Universităţii Obuda din Budapesta şi membru al Şcolii doctorale de Informatică Aplicată din cadrul aceleiaşi instituţii, a spus că e foarte dificil să concurezi cu mediul privat.

Companiile private atrag absolvenţii tineri, iar foarte puţini îndrăznesc să înceapă un doctorat. Tocmai aceasta e marea problemă. Aşa cum a spus prof. Prietl, doctoranzii reprezintă "vulcanul din măruntaiele pământului". "Dacă nu ai o lavă fierbinte în interior, planeta moare. Deci fără doctoranzi, în câtva timp, cercetarea românească se duce pe apa sâmbetei".

"E foarte greu, căci în universităţi şi în institutele de cercetare ale academiei, salariile sunt atăt de joase încât tineretul nu e încurajat să vină şi nici măcar să înceapă un doctorat, căci se ştie că e un mediu dificil", spunea profesorul.

Până la urmă, tinerii sunt pragmatici. De ce să fie blocaţi într-un doctorat trei, patru sau cinci ani, când se pot angaja în mediul privat şi să nu îşi mai facă griji pentru bani, astfel că îşi pot întemeia o familie şi să se ocupe de alte responsabilităţi.

La rândul său, Octavian Mădălin Bunoiu, profesor la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara, a sumarizat problemele cele mai grave cu care se confruntă cercetarea românească:

– nu există o masă critică de cercetători;
– nu există predictibilitate;
– lipsa de apetit a tinerilor pentru acest domeniu;
– meseriile nu mai sunt relevante.