Cine sunt cei mai tineri milionari ai planetei și ce avem de învățat de la ei?
Mulți norocoși s-au născut la timpul potrivit, în familia potrivită, însă alții și-au adunat averi cu propriile forțe, folosindu-și inteligența, ingeniozitatea și dibăcia. În 2017, la fel cum o face în fiecare an, revista Forbes a realizat topul celor mai tineri milionari.
Alexandra Andresen
La ai săi 20 de ani, are o avere de 1,2 miliarde de dolari. Alexandra ocupă locul 1.678 în clasamentul general al miliardarilor Forbes. Asta e moștenirea tatălui său, Johan H. Andresen Jr., proprietarul companiei de investiţii Ferd AS. Ea a câștigat mai multe premii și onoruri în competițiile de dresaj de cai și a fost model de mai multe ori pentru KingsLand, o companie de îmbrăcăminte ecvestră. În ciuda faptului că a crescut știind despre marea sa moștenire, ea și-a economisit cea mai mare parte din banii ei de buzunar, iar în adolescență folosea mereu mașini second-hand, datorită sfaturilor mamei sale.
Katharina Andresen
Sora mai mare a Alexandrei (diferență de un an) are aproximativ aceeași avere: 1,2 miliarde de dolari. Tatăl lor, Johan H. Andresen Jr, a transferat acum 10 ani, participaţii de câte 42% pentru fiecare dintre fiicele sale. Familia Andresen este cunoscută pentru brandul de tutun Tiedemanns. În 2005, afacerea a fost vândută, iar familia a obținut 480 de milioane de dolari. Cu toate astea, surorile Andresen au fost mereu modeste și nu și-au etalat avuția. De la ele învățăm că este etic să ne facem cunoscuți prin muncă și rezultate, nu prin evidențierea vieții luxoase.
Gustav Magnar Witzoe
La vârsta de 23 de ani, are o avere de 1,6 miliarde de dolari. Norvegianul deţine 47% din Salmar ASA, o companie piscicolă din Norvegia, unul dintre cei mai mari producători de somon din ţară. Ca și în cazul surorilor Andresen, Gustav a primit moștenirea de la tatăl său. Witzoe seniorul conduce în continuare compania pe care a fondat-o din 1991. Între timp, juniorul Gustav Magnar încearcă să-și facă propriile sale mărci, investind în domeniul imobiliar și în tehnologie. Gustav profită din plin de oportunitățile pe care le prezintă publicitatea online. De la el învățăm să păstrăm tradițiile familiale, dar și să fim în pas cu nevoile societății.
Evan Spiegel
La vârsta de 26 de ani, fondatorul aplicației Snapchat deține o avere în valoare de cinci miliarde de dolari. El ocupă locul 441 în clasamentul general Forbes. Evan Spegel a creat platforma alături de alți doi colegi, Bobby Murphy și Reggie Brown, pe când era student la Universitatea Stanford. Snapchat a fost creată ca un proiect de clasă, dar a adus fondatorilor bani și notorietate. În februarie 2017, băieții s-au angajat să doneze peste 13 milioane de acțiuni de clasa A în următorii 15-20 de ani pentru artă, educație și organizații de tineret non-profit.
John Collison
Irlandezul are 27 de ani și, împreună cu fratele său Patrick Collison, este co-fondatorul și preşedintele Stripe. Această companie a dezvoltat o aplicație care permite efectuarea de plăți prin intermediul internetului. În noiembrie 2016, frații Collison au devenit cei mai tineri miliardari autohtoni, cu averi de cel puțin 1,1 miliarde de dolari, după ce o investiție în Stripe de la CapitalG și General Catalyst Partners a apreciat compania la 9,2 miliarde de dolari. Până a ajunge la acest succes, frații Collison au investit, în primul rând, în propria lor dezvoltare. Acesta e un pas important spre câștig.
Mark Zuckerberg
Co-fondatorul Facebook, în vârstă de 32 de ani, are o avere ce se ridică la 56 miliarde de dolari. Zuckerberg a studiat informatica la Universitatea Harvard. În 2006 a renunțat la studiile sale, fără a absolvi și s-a dedicat platformei pe care o fondase în 2004. În 2009 Mark a fost declarat cel mai tânăr miliardar pe cont propriu în viață, din lume. A pierdut acest titlu în septembrie 2010, cedându-l partenerului sǎu mai tânǎr, Dustin Moskovitz. Zuckerberg este un exemplu de fermitate. El a știut când trebuie să riște și a avut încredere în capacitățile sale.