Conferintele BookLand Evolution. Viitorul aparține tinerilor
Sute de tineri sunt așteptați joia aceasta la Palatul Culturii pentru a-i asculta și a interacționa cu profesioniști consacrați, veniti să-i încurajeze și motiveze prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanța dezvoltării personale prin studiu și practică.
Speakerii evenimentului
Ilian Virgil – cercetător în inteligență artificială, profesor și antreprenor: „Majoritatea tinerilor vor avea slujbe care nu existau atunci când erau elevi sau studenți. Din acest motiv trebuie să se angreneze într-un proces de educație continuă, folosind toate resursele extraordinare ale lumii contemporane. Așa vor fi capabili să concretizeze aspirațiile care păreau irealizabile precedesorilor. În acest fel, abstractul se materializează rapid în beneficiul lor.”
Mihail Karaghiaur – profesor de limba franceză: „Ca din toate meseriile pământului, aș alege și acum, după 20 de ani de profesorat, tot asta, nu cred că mai e un mister pentru nimeni, mai ales pentru cei cu care întru-n contact zi de zi, elevii mei. Fiecare zi în care descopăr și mă descopăr, evoluez și particip activ la evoluția cuiva, a unui adult în devenire, dar, mai ales fabuloasa terapie anti-aging pentru creier de care beneficiez, deși toate astea se petrec într-un mediu de multe ori imperfect și ostil educației adevărate, dar care ESTE perfectibil, printr-un efort comun al tuturor celor implicați, sunt tot atâtea motive pentru mine de-a continuă să fiu inspirat și să inspir, să mă updatez continuu și să devin mai bun.”
Iulia Elișa Suditu – profesor de limba Engleză: “Count your age by friends, not years. Count your life by smiles, not tears.” (”Contorizează-ți viață prin numărul prietenilor, nu al anilor. Numără-ți viață prin zâmbete, nu lacrimi.” )
John Cristea – prezentator TV: “Pentru John Cristea ziua are mai mult de 24 ore, fiindcă nu ne putem da seama când are timp să facă toate lucrurile pe care le face: emisiunea “Generația lui John”, proiecte noi, job, radio, mai nou vlogul “Ce zice John?”, dar și altele. Emisiunea, care este cea mai de preț realizare a prezentatorului TV, nu vorbește despre o generație anume, ci despre comunitate, despre sutele de voci tinere care s-au făcut auzite, miile de vise împlinite și nenumăratele zâmbete prohovene și nu numai. Vocea de la radio și ambiția uimitoare se întâlnesc la John, John Cristea.”
Claudia Iordache – Psiholog: “Relația cu tine reflectă relația cu ceilalți, așadar alege să te dezvolți!”
Dragoș Brașoveanu – Project manager Respiro Schools, leadership trainer și vorbitor educațional: “Prin ceea ce sunt și fac, scopul meu în viață e să adaug valoare celor de lângă mine înfluențându-i în sens pozitiv. Eu cred că doar atunci când omul își descoperă scopul vieții, alege să facă din dezvoltarea personală un proces intenționat și continuu și e dispus să ajute și pe alții, va cunoaște succesul.”
Ioana Maria Lupașcu – pianist concertist, solistă a filarmonicii ‚Paul Constantinescu’: “Cunoașterea îți oferă libertate. Dacă vrei să schimbi viitorul începe cu ține și dacă vrei să contezi, asigura-te că știi atât de multe lucruri încât nu se poate face abstracție de ține.”
Și pentru că anul acesta programul Conferințelor include și un moment artistic pentru tineri, realizat de tineri, la Ploiești a fost invitat să cânte Danu Gabriel – chitară clasică, elev al Colegiului de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești.
Conferintele BookLand Evolution (editia a 6a) vor avea loc joi 21 martie la Ploiești între orele 12:00-16:00, la Palatul Culturii – sala “Marea Unire” (Str. Sublocotenent Erou Călin Cătălin, nr. 1).
sursa foto: unsplash