Copiii care au crescut înconjurați de cărți au venituri mari când devin adulți?
O altă explicație poate fi că o casă plină cu cărți arată avantajele condițiilor socio-economice, potrivit celor trei economiști…
Economiști italieni au stabilit că există o corelație puternică între câștigurile obținute de un adult și faptul de a fi crescut înconjurat sau nu de cărți, scrie The Guardian în ediția electronică, cercetarea în acest sens fiind publicată în Economic Journal.
Economiștii au studiat perioada 1920-1956, când reformele școlare au prevăzut creșterea numărului minim de ani de studiu în Europa. Ei au urmărit dacă la vârsta de zece ani un copil locuia într-o casă cu mai puțin de zece cărți, un raft de cărți, o bibliotecă de până la 100 de cărți, două biblioteci sau mai mult de două biblioteci.
De-a lungul perioadei studiate, cercetările au descoperit că un an în plus de școlarizare sporea media câștigurilor de-a lungul vieții cu 9%. Însă veniturile variau considerabil în funcție de condiția socio-economică. Bărbați care au crescut în gospodării care aveau mai puțin de un raft cu cărți au obținut cu doar 5% mai mult ca urmare a unui an în plus de școlarizare, comparativ cu 21% cât au obținut cei care au avut acces la un număr mai mare de cărți. Iar cei care au avut mai multe cărți au avut mai multe șanse să obțină oportunități cu câștiguri mai bune în orașe decât cei care nu au avut cărți.
Economiștii au oferit de asemenea mai multe teorii pentru rezultatele cercetării lor. Probabil că existența cărților încurajează copiii să citească mai mult și lectura poate avea efecte pozitive asupra performanței școlare.