Cum îți poți negocia o mărire de salariu
Dar înainte sa te duci val-vârtej în birou la manager și să bați cu pumnul în masă ca vrei o mărire de salariu, ar trebui să îți faci, totuși, un plan. Și să fii conștient de posibilitățile financiare ale companiei și de starea economică în care se află industria în care activezi. Spre exemplu, dacă activezi în industria de IT sau energie, sunt șanse mai mari de a obține o mărire de salariu decât dacă ai lucra pe piața imobiliara, de exemplu.
Cea mai proastă abordare este să îi arăți șefului tău că ești disperat de o mărire de salariu sau să îi demonstrezi că ești înfumurat și să ai o atitudine de așa manieră, încât să crezi că pur și simplu ți se cuvine de la sine. Nu ar trebui să îți începi discursul spunând "muncesc și ore suplimentare, sunt cel mai devotat angajat, vreau o mărire de salariu", sau "știu ce vrea compania de la mine, mi-am îndeplinit toate obiectivele". Cel mai rău este să te pui pe tine într-o lumină favorabilă, în detrimentul colegilor tăi.
Înainte de toate, trimite-i managerului un mail, în care îi spui că vrei să stabilești o întâlnire. Fii pregătit cu date concrete care demonstrează aportul tău la companie. Cea mai bună tactică este să fii proactiv și să îi prezinți managerului un plan, ce anume vrei să faci pe o anumită perioadă determinată (trei – patru luni), ce rezultate poți obține și ce ar însemna acest lucru pentru companie. Dacă îi prezinți un plan bun, poți aborda și problema salariului sau a unui bonus de performanță, acordat în baza rezultatelor scontate.
Dacă nu reușești să obții mărirea de salariu, atunci încearcă să obții alte avantaje, de exemplu cursuri de pregătire profesională, de limbi străine, mai multe zile libere sau un card de sanatate. Cea mai bună atitudine este să nu te lași afectat dacă nu obții acea mărire, chiar dacă tu crezi că ți se cuvine și să fii pregătit pentru ca să negociezi tot timpul.