De ce atât de puține femei reușesc să răzbească în Olimpul leadershipului. O perspectivă neuroștiințifică

Abilitățile, aptitudinile, nivelul de pregătire, experiența sunt principalii factori care conturează harta profesională și asigură capacitatea de a excela într-o profesie sau alta. Cu toate acestea, există încă stereotipuri care sugerează că anumite cariere sunt mai potrivite pentru femei, altele pentru bărbați. Și, în ciuda eforturilor depuse pentru a asigura oportunități egale, discrepanțele de gen persistă și se regăsesc la toate nivelurile unei organizații.

Studiile din domeniul neuroștiințelor arată însă că există diferențe fine în modul în care bărbații și femeile pot procesa și răspunde la diferite provocări și oportunități în mediul de lucru. De asemenea, există studii sociologice care indică faptul că femeile se confruntă uneori cu presiuni suplimentare pentru a-și gestiona responsabilitățile profesionale și personale.

Cât din toate acestea reprezintă rezultatul unor construcții sociale ori mituri și cât diferențe reale, biologice sau psihologice?

Răspunde Dragoș Cîrneci în secțiunea Q&A a Cover-Story-ului ediției nr. 288 a Revistei CARIERE.

Dragoș Cîrneci este doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe și aplicațiile acesteia în sănătate și afaceri. Este, de asemenea, conferențiar universitar doctor la Universitatea Spiru Haret și cadru asociat la Universitatea din București, dar și autorul mai multor volume, dintre care menționez: “Creierul de Homo Sapiens – ghid de utilizare”, ”Demascarea secolului: Ce face din noi creierul. Introducere în neuroștiințele dezvoltării” și ”Stresul din mintea noastră și războiul din lumea celulelor”.

Există în mentalul colectiv anumite percepții că unele profesii sunt mai potrivite pentru femei, în timp ce altele sunt considerate mai adecvate pentru bărbați. Din perspectiva neuroștiințelor, există confirmări ale adecvării profesionale în funcție de gen?

Și da, și nu. De exemplu, dacă o anumită profesie presupune să ai mai multă empatie, sunt mai preferate femeile. Și pe bună dreptate, pentru că sunt mai empatice decât bărbații, sensibile la emoții, mai conformiste. Bărbații ar duce mai degrabă conflicte într-un astfel de job. Categoric, când e vorba de îngrijit copii, femeile sunt mai degrabă programate să fie atente la nevoile celor mici.

Bărbații, exact ca masculii multor specii, nu prea sunt empatici cu cei mici. Până nu devin ei părinți, rareori arată empatie față de stresul unui copil. De regulă, dacă sunt undeva în oraș, în magazin (să spunem) și aud un copil plângând, se enervează. Nu au empatie până nu ajung să aibă ei propriul copil. Abia atunci devin empatici și chiar se îngrijorează, se întreabă ce a pățit copilul acela de plânge. Pentru că se văd în postura de tată. În creierul unui bărbat apar modificări după ce ajunge să aibă un copil. Dar până nu ajunge în postura asta, el nu este programat să fie empatic cu copiii. Și automat meseriile care presupun să răspunzi la diferite situații de disconfort ale copiilor nu-i sunt favorabile unui bărbat, dacă nu are deja la rândul lui copii.

Sunt și chestii mai frivole. De exemplu, dacă sunt profesii în care se cere doar vocea – anunțuri sonore la metrou, în magazin, roboții care răspund la telefon – apăsați tasta 1 etc. De cele mai multe ori se aude o voce de femeie, pentru că publicul percepe ca fiind mai puțin deranjantă o voce de femeie decât o voce de bărbat (fiind mai agresivă se simt mai deranjați). Poate fi și o percepție culturală, dar diferența aceasta de percepție există și angajatorii țin cont ea – vă dați seama, să auzi o voce de bărbat care te tot amână – toți operatorii noștri sunt ocupați – râde. Te-ar enerva și mai mult.

Deci da, există anumite lucruri care favorizează mai mult un gen. Dacă e un job care presupune să iei mereu decizii pe situații incerte, ambigue și care presupun risc, bărbații sunt preferați. Femeile sunt mai defensive, mai precaute. Sunt, așadar, nișe de joburi în care un gen e favorizat sau defavorizat. Bineînțeles că e acces liber, doar că e mai puțin natural, persoana respectivă trebuie să facă un efort mai mare. Sunt mai degrabă diferențe de nuanță, nu chestii foarte evidente.

CITEȘTE ȘI: Ce face din noi creierul!? Cu psihologul Dragoș Cîrneci prin labirintul minții umane

Să vorbim și despre accesul femeilor la funcțiile de conducere, pentru că, deși la nivel de middle management întâlnim multe doamne, pe măsură ce ne apropiem de zona de top, coloana se îngustează, puține reușesc să răzbească până în vârf. Sociologii atribuie această  tendință dublei măsuri în ceea ce privește responsabilitățile, atât profesionale, cât și casnice. Dvs cum percepeți aceste diferențe de gen de la nivelurile superioare ale ierarhiei?

Sunt studii care arată că, în zonele de top – fie că sunt corporații, fie în politică, fie apărare – se observă un procent mai mare de oameni cu tendință psihopatică. A nu se confunda cu antisocial disorder – psihopatia înseamnă oameni foarte inteligenți, dar care nu sunt empatici, cam manipulatori și care pun mai presus interesul personal, nu arată compasiune sau jenă în relațiile sociale, au capacitate redusă de a avea remușcări. Oarecum logic, când ești într-o poziție de top, unde trebuie să iei cumva decizii grele, acest gen de funcționare e favorizant. E un fel de pragmatism dus la maxim. Iar pragmatismul dus la maxim este mai mult asociat cu sexul masculin decât cu sexul feminin. Femeile sunt mult mai afectate de emoții și de cât rău ar putea face cuiva. Le e mai greu să dea un feedback negativ, care ar induce emoții negative celui care îl primește. Femeile au compasiune, au mustrări de conștiință, ceea ce într-o componentă psihopatică masculină nu există. Mai degrabă, aceasta ar fi explicația, din punctul meu de vedere, nu neapărat presiunea sau dilema carieră – familie. Barierele interne ce țin de familie oricum le afectează și la nivel de mai jos, ba chiar depui mai mult efort într-o poziție inferioară. Așa că, nu neapărat de volumul de muncă depinde să-ți desăvârșești cariera cu o funcție de top, ci de detașarea emoțională cu care, femeie sau bărbat, iei decizii care altora poate să le facă rău. Apoi, cu cât o poți face mai detașat și mai pragmatic ești mai bine văzut de sus. Și atunci, conducerea preferă oameni de genul acesta, care pot face treburi de genul acesta fără niciun fel de încărcare. Ei pot s-o facă și dorm liniștiți noaptea. Cred că mai degrabă aceasta ar fi explicația.

Deci lipsă de empatie, compasiune și remușcări… atât?

Mai e o caracteristică de personalitate dovedită prin studii și care ține tot de partea masculină – dominanța. E predominant masculină, o găsim și la femei, dar procentul este mult mai mic. Sunt foarte multe exemple de succes, femei care au ajuns foarte sus, dar ele nu mai sunt percepute ca fiind feminine. În percepție, feminitatea le este afectată.

Ne aflăm într-o situație interesantă, nu-i așa? După pandemie, există o cerere tot mai pronunțată de abandonare a vechiului model tradițional de conducere, masculin, în favoarea adoptării unor trăsături asociate cu leadershipul feminin. Și, cel puțin declarativ, majoritatea liderilor îmbrățișează acest nou model, mai empatic, aplecat spre oameni. Având în vedere complexitatea comportamentului uman, e posibil să te schimbi așa, peste noapte?

Categoric nu. Dar, de la caz la caz… poate unii fac concesii, alții doar mimează, alții poate deleagă pe altcineva să transmită deciziile, măsurile nepopulare, o persoană tampon, capabilă să prezinte o decizie dură într-o manieră mai soft, mai empatică. Alții poate chiar s-au mutat în domenii unde nu trebuie să fii empatic și atent la nevoile celor de jos. Ideea e că nu prea te poți schimba așa ușor. Mai ales că atunci când ești top de top nu prea ai 25 de ani, de regulă ești undeva 40 – 45 sau peste.  Ei, la 45 de ani, nu te mai schimbi de pe o zi pe alta. La vârsta asta, schimbarea se face mai greu, pui o presiune mai mare pe tine, consumul să fii altceva sau altcineva e foarte mare și se pune problema: merită sau nu merită?

CITEȘTE ȘI: Spirala sacrificiului. Prizoniere sau arhitecte ale propriului destin?

Deci vorbim de seniori. Dar cum evoluează tânăra generație? Cum conturăm viitorii lideri?

La tânăra generație e mult mai simplu. Ei cresc practic în stilul acesta. Oricum, felul în care tinerii de 25 de ani percep astăzi mediul profesional e altfel, nu seamănă deloc cu cel pe care îl percepeau acum 20, 25 de ani cei care aveau atunci aceeași vârstă. S-a schimbat foarte mult. De aceea ei au și o problemă de comunicare cu cei mai vârstă din mediul profesional. Au nevoi total diferite, îi motivează lucruri total diferite, felul în care percep programul, recompensele, creșterea personală e diferită. Deci nu pentru ei mi-aș face griji pentru viitor, ci pentru cei care la 45 de ani încă sunt în câmpul muncii și au stil care nu mai este congruent cu ce se cere acum. Pentru ei e marea problemă, pentru că ei au fost crescuți într-un mediu dominat de leadershipul masculin, în care trebuia să strigi mai tare decât alții ca să te faci ascultat și să pari că ești mai competent. Pentru ei e greu să se schimbe. Unii vor reuși, alții nu. Cei care vor veni din spate vor avea un alt stil. De fapt, multe se vor schimba în felul în care se vor conduce organizațiile în viitor, nu neapărat doar stilul de leadership, clar mai spre feminin. Felul în care va fi programul de lucru, probabil 4 zile, flexibil, felul în care se aleg motivațiile etc. Va fi o mare provocare pentru leadership în viitor, să zicem peste 10 – 15 ani.

Și în organizații este o situație oarecum similară cu învățământul. Gândiți-vă ce sunt învățați astăzi copiii în școală, în special în învățământul preuniversitar. Foarte multe lucruri care azi li se predau ei consideră că nu mai au treabă cu realitatea, sunt depășite, inutile, în limbaj de lemn. Stilul în care se predă la clasă nu e cum vor ei să fie. Copiii vor altceva și profesorii nu știu ce să facă. Cum să schimbe stilul de a preda, de a raporta, de a evalua, de a nota, de a comunica. Aceeași poveste, într-o altă scară, este și într-o companie. Una este că ești profesor și ai elevi, alta este că ești lider și ai oamenii din echipă. Dar cam același lucruri ai în responsabilități, să îi supervizezi, să îi dezvolți, să-i evaluezi, să-i motivezi. Și nu știu nici unii, nici alții cum să facă. De aceea ceva trebuie să se schimbe în ambele sisteme.

CITEȘTE ȘI: Alexandra Smedoiu: Femeile și munca. Interminabilul balans pe pânza de păianjen

---