De la CFR: Vagon special pentru turiştii amatori de sport
Potrivit unui comunicat al companiei, turiștii amatori de sport, care merg la munte în grupuri mari, pot închiria un vagon special de la CFR. Acesta are suporturi speciale pentru biciclete, schiuri şi plăci de snowboard. CFR a modificat un vagon restaurant şi a instalat înăuntru rasteluri, unde pot fi aşezate bicicletele sau schiurile. Decizia CFR vine după ce anul trecut s-au vândut foarte multe bilete pentru biciclişti şi schiori, potrivit tvr.ro. Vagonul este destinat grupurilor de 20 de persoane. Turiştii îl pot închiria cu 600 de lei pentru şase ore.
Ceilalţi, care vor să-şi transporte schiurile sau bicicletele cu trenul, au la dispoziţie şi alte vagoane, dotate însă cu numai cinci suporturi. Preţul e de 5 lei pe bicicleta pentru treurile Regio şi 10 lei pentru cele Interregio.