Dedeman donează câte 15 euro pentru fiecare angajat pentru Cuminţenia Pământului
“ (…) ne-am simţit datori să aducem contribuţia noastră în această campanie în numele angajaţilor noştri. Ar fi minunat dacă numărul companiilor româneşti care se alătură acestei cauze ar creşte, astfel încât pe 30 septembrie să putem spune cu toţii că «Brâncuşi e al meu»” , a declarat Dragoş Pavăl, Preşedintele companiei Dedeman.
Pe lângă Dedeman, printre companiile care și-au anunțat implicarea în campaniei de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului” se numără BRD, Uber, Enel, McDonald's, Banca Transilvania, OMNIASIG, eMAG, UniCredit Bank România, Coresi, New Folder, Unlock, Media Trust, Telekom, Dexter Print, Humanitas și Cărturești.
Achiziția operei lui Constantin Brâncuși se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor: suma de cinci milioane de euro a fost alocată deja de Guvern și e nevoie ca șase milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice, până, cel târziu, pe 30 septembrie 2016.
Cum pot dona românii azi:
Prin SMS, trimițând cuvântul "BRANCUSI" la 8833 și contribuind astfel la suma strânsă cu 2 euro;
Direct prin intermediul site-ului campaniei http://www.brancusiealmeu.ro;
Prin intermediul celui mai mare retailer online din România, eMag, românii pot cumpăra virtual pe http://www.emag.ro "Cumințenia Pământului", donând astfel în conturile campaniei pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși;
Sunt disponibile conturi în lei, euro şi dolari în care se pot face donaţii prin transfer bancar sau prin depunere de numerar într-unul din cele specificate mai jos, deschise pe numele Ministerului Culturii, CIF 4192812: