Dincolo de pereții cortină. Diana Vasile, despre pandemia tăcută și arta de a trăi bine într-o lume ne-bună

Un carusel în care, de bunăvoie sau siliți de împrejurări, ne roteam tot mai amețitor. Aceasta era viața noastră în urmă cu 2 ani și jumătate. În goana după rezultate, funcții, obiective ori bani și în continuă criză de timp, work life balance devenise o prioritate. A venit însă pandemia și toți am experimentat trăiri, comportamente, situații de neimaginat în urmă cu doar câteva zile. Apoi… a venit războiul.

La nivel planetar, arată cercetările de specialitate, o treime din omenire consideră pandemia ca fiind cea mai stresantă perioadă din viață. În fața unei avalanșe de restricții și frici, complet ieșite din sfera obișnuitului, stresul a fost, practic, răspunsul interior la o situație externă, complicată și neașteptată, care ne-a scos brusc din tot ceea ce știam noi ca fiind normal.

Incomplet „recuperați” fizic și stabilizați emoțional, războiul a acutizat fricile, a exacerbat grijile, ne-a vulnerabilizat și a deschis răni noi, adânci, pe care (nu demult) le credeam imposibile, sau, măcar, nu atât de aproape și profunde.

Împreună au creat un set atipic de suferințe și nevoi, care a sporit confuzia și a deteriorat multe din mecanismele de apărare, cu consecințe vizibile asupra sănătății mentale colective. Pentru că, în fața pericolului fizic, a lipsei de certitudini (chiar și dintre cele banale), a multitudinii de ambiguități și a pierderii controlului asupra propriei vieți, teama a pătruns, neobservat, exact ca un virus, chiar și în cele mai stabile minți. Trăim o traumă colectivă, confirmă experții, și avem nevoie de o diversitate de resurse și schimbări majore ca mentalități și stil de viață pentru a o străbate cu pierderi cât mai mici.

Cine este

Diana Vasile este psihoterapeut, psiholog clinician principal și cadru didactic universitar, Președinte și membru fondator al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, o asociație profesională interdisciplinară, non-guvernamentală, înființată în anul 2013. Prin discuția cu Diana, mi-am propus să creionăm o anamneză a momentului, să înțelegem mai bine cine suntem azi, după 2 ani și jumătate de pandemie și luni bune de război, ce facem și de ce facem ce facem, dar și în ce mai credem, ca indivizi, ca organizații, ca societate. Totodată, Diana ne va oferi și câteva sfaturi despre cum ne-am putea reconstrui o nouă viață și ce ar trebui să schimbăm în noi, dar și în lumea din jurul nostru, pentru a fi bine într-o lume copleșită de insecurități. De asemenea, are și câteva recomandări despre cum să ne reprioritizăm obiectivele și să ne recalibrăm mecanismele de apărare, astfel încât acestea să ne ofere doza necesară de energie, putere, voință și curaj. Avem nevoie de ele, pentru că, nu vă închipuiți că ne apropiem de finish, din unele puncte de vedere, greul e la început!

Ce povară este însă mai greu de dus acum, războiul sau pandemia cu care ne-am obișnuit deja?

Un subiect neexplorat

”Vedeți, traumele erau asociate cu războiul. Și literatura de specializate a mizat foarte mult pe traumă, ca eveniment care îți pune fizic viața în pericol. Oamenii o vedeau concret. Foarte puțini se gândeau la traume care te lovesc psihologic. Sigur că violența domestică rămâne în continuare un fenomen important, suferința tăcută, traumele prin neglijare, nefericirile de toate tipurile au fost și încă sunt importante în lista noastră, a psihologilor. Dar ele nu reprezentau o preocupare generală. Erau considerate traume personale și, mai degrabă, stigmatizau”, ne introduce în încâlcita ”poveste a minții” psihologul Diana Vasile.

În pandemie însă, explică ea, oamenii au început să se gândească mult mai profund la asta, iar cuvântul traumă a obținut o nouă conotație. Sigur, discuția e încă în toi, subliniază Diana, pentru că da, atenționează ea, oamenii au murit din pricina virusului, mai mulți decât ne așteptam vreodată, pierderile de vieți omenești au generat suferință în rândul celor rămași și evident că asta intră în categoria evenimentelor traumatizante, dar au fost mult mai multe lucruri care au transformat pandemia într-o perioadă foarte grea. Și încă mai avem nevoie să ne revenim, încă nu a trecut, mai ales pentru copii și adolescenți”.

Chiar și pentru psihologi, pandemia a fost o situație inedită. Se confruntau, pentru prima dată în carieră, cu o problematică cumva neașteptată, în sensul că, mărturisește Diana, ”eu, de exemplu, eram pregătită pentru tot felul de situații stresante, provocatoare. În teorie, pandemia era subiectul cel mai puțin studiat. A fost surprinzător, mai surprinzător decât războiul. Citisem despre războaie, învățasem despre cum fac față oamenii războaielor, dar despre pandemie deloc. Chiar era un subiect neexplorat. Era greu de crezut că în secolul XXI am mai putea trăi așa ceva!”.

Dar a înțeles relativ repede, după ce a studiat, că oricât de evoluată ar fi, știința este mereu prinsă nepregătită de un virus nou și, dacă s-a întâmplat o dată, se mai poate întâmpla oricând. Și a mai înțeles că cel puțin 2 ani lucrurile vor fi foarte diferite, ”deși mulți în jurul meu estimau o lună, două, trei”. Ea era convinsă că ”o lună, două, trei, ne va lua să ne adaptăm, să înțelegem ce trebuie să facem, dar nu că vom străbate această pandemie”. Așa că primul pas pe care l-a făcut a fost să regândească rapid toate activitățile, acțiunile, evenimentele, trecând mare parte dintre ele în online.

De veghe, fizic și online

Chiar și astăzi, când am descifrat parte din necunoscute și am atenuat mult din imprevizibilul imediat, Diana și colegii ei încă mai lucrează online, păstrează, de fapt, un format mixt: pe activitatea clinică a echipei, adică lucrul 1 la 1, mai mult fizic, iar pe partea de cursuri, mai mult online. Și asta deoarece s-au convins de beneficiile acestei abordări mixte, dar și pentru că e preferată de cursanți și de cei care vin către institut cu nevoi de workshop-uri și de training-uri. În plus, așa, echipa se simte în permanență într-o stare de ”gardă”, esențială în condițiile în care, ca o confirmare a studiilor, a crescut foarte mult numărul de solicitări către institut, și ca ședințe individuale, dar și din partea companiilor și profesioniștilor, și nu doar din zona psiho-socială.

Ce altceva, însă, în afară de mersul la psiholog, ne-ar putea ajuta să fim bine? Pentru că, iată, problemele de sănătate mentală au răzbit deja dincolo de ușile cabinetelor?

Putem fi bine într-o lume insecurizată

În istoria omenirii, teama a făcut tot timpul parte din viața de zi cu zi, confirmă Diana. Doar într-o parte a lumii lucrurile se așezaseră, era frumos, era o perspectivă securizantă, lucrurile evoluau, oamenii prosperau. Era bine, într-adevăr, nu în toate dimensiunile, dar se putea vorbi despre o perioadă calmă și sigură.

Astăzi nu mai e așa. Dar asta nu înseamnă cu nu mai suntem bine, ci că trebuie să găsim un alt fel de bine. Adică nu acel bine idealizat – nimic nu mi se poate întâmpla, sunt în siguranță tot timpul, acea perspectivă ultra pozitivă, neancorată, de altfel, în realitate -, ci trebuie să înțelegem că binele nostru depinde de binele celorlalți, de ce se întâmplă dincolo de ce putem percepe noi, aici și acum. Că binele înseamnă, astăzi, un bine general, la care fiecare dintre noi trebuie să contribuie: ”Da, putem să fim bine într-o lume insecurizată, dacă începem să gândim în termeni de împreună, cu contribuție autonomă la acest împreună și cu înțelegerea faptului că evoluția se produce treptat, nu dintr-odată. Să nu mai urmărim creșteri bruște, ci susținute, care să cuprindă din ce în ce mai mulți oameni. Binele personal nu mai e suficient în situația de acum, dar putem recrea un nou bine. Unul în care să nu mai urmărim vânătoarea de oportunități, de câștig imediat sau pe seama celuilalt”.

Suportul social, cel mai bun factor de protecție

Pentru asta însă e nevoie de schimbare. Nu e greu. Trebuie doar să ne stimulăm capacitățile și resursele, să învățăm să colaborăm unii cu alții și să vedem acest bine personal în același timp cu binele general, ”adică să îmi fie bine mie, în timp ce mi-e bine și cu celălalt”, să dezvoltăm capacitățile de leadership și echipă în același timp. ”Adică să nu mai gândim că liderii sunt acolo și noi aici, ci fiecare, indiferent de poziție, să găsim o capacitate de a ne promova binele și a genera bine în același timp. Iar asta va fi întotdeauna o protecție bună. Suportul social a fost întotdeauna cel mai bun factor de protecție în fața sănătății mentale, să creăm grupuri care colaborează și evoluează împreună”.

O altfel de oglindă a mediului de business

Nivelul de stres s-a dublat în timpul pandemiei și se menține încă la cote ridicate, arată studiile de specialitate. Un studiu al celor de la Ginger în 2021, de exemplu, concluzionează că 7 din 10 angajați au raportat pandemia ca fiind cea mai stresantă perioadă din întreaga lor carieră. 88 % dintre respondenți au raportat un stres moderat sau extrem, iar 62% că au pierdut cel puțin o oră din productivitate din pricina stresului. De cealaltă parte, Organizația Mondială a Sănătății a confirmat oficial că sunt 264 milioane de persoane care suferă de depresie. Iar asta costă economiile lumii un trilion de dolari anual în productivitate pierdută.

E clar, deci, trage semnalul de alarmă invitata mea, că nu se mai poate ignora niciun tip de disfuncționalitate din sfera sănătății mentale: ”Evident că acest lucru spune ceva despre necesitățile de business din perioada actuală și sunt companii care au înțeles acest lucru și au dezvoltat strategii coerente de construire și dezvoltare a rezilienței, completate de strategii de destigmatizare a noțiunii de sănătate mentală”. Un lucru foarte bun, consideră ea, în condițiile în care companiile au avut întotdeauna un impact major în modelarea și stimularea sau, dimpotrivă, degradarea sănătății psihice și mentale a angajaților, iar prin toate aceste demersuri demonstrează că acum au început să înțeleagă mult mai mult rolul lor.

Ce nevoi au companiile

Companiile au înțeles mai bine ca niciodată, evidențiază psihologul, că binele angajaților nu mai este doar un subpunct undeva pe o agendă strategică a lor, ci este o necesitate de business: ”Am primit solicitări la care altădată doar visam, ne întrebam, oare, când, în ce societate vom avea și noi solicitări care să vizeze dezvoltarea mentală și sănătatea psihică, nu doar obținerea unor indicatori de performanță!”. Iată că pandemia a adus într-un punct critic echipele, astfel că tot mai multe organizații au cerut sprijin specializat.

S-a lucrat mult, au fost prelegeri la comun cu toți angajații sau diferențiat, cu echipele de management, cu echipele de lideri. Și au fost, în principal, workshop-uri pentru îmbunătățirea relațiilor, pentru stimularea sănătății mentale post creștere a conflictualității sau înțelegere a conflictualității ridicate, tocmai datorită condițiilor crescute de stres. ”În viziunea noastră, a asociației și a specialiștilor noștri, companiile, în viitor, au nevoie să înțeleagă că pentru reușita și dezvoltarea lor vor trebui să ia aceste aspecte în calcul. NU mai pot nici să fie opționale, nici să le mai lase ultimele pe lista priorităților. Va trebui să facă obiective concrete de business din ele. Tocmai pentru că s-a observat această legătură directă, în toate cercetările, între gradul de sănătate mentală și productivitate, între satisfacția la locul de muncă și productivitate, dar și în capacitatea de colaborare în echipă, care este strâns legată de nivelul stresului”.

Stres ridicat, explică Diana, înseamnă impulsivitate, iritabilitate, creșterea riscului de conflict și evident că echipele nu mai pot să funcționeze bine. Și atunci, liderii actuali au nevoie să înțeleagă aceste aspecte și să stimuleze ceea ce în zona sănătății organizaționale înseamnă securitate psihologică. Cuvântul prevenție a devenit de bază în funcționarea noastră de zi cu zi, a adăugat ea, lucru care anterior pandemiei nu era în atenție: ”Noi am militat pentru prevenție încă de la începuturile asociației, dar nu pot să spun că era o prioritate pentru companii. Lucrurile s-au accelerat odată cu incendiul de la Colectiv, iar acum cu pandemia și apoi războiul. Conștientizarea este tot mai largă, cumva, vocea noastră a fost confirmată de ceea ce se întâmplă”.

Un sfat pentru lideri

De altfel, pentru creșterea creativității, implicării, productivității și succesului afacerii, Diana Vasile are și o recomandare, un sfat pentru liderii de astăzi și de mâine: să pună omul în prim plan, dar nu ca pe o resursă care trebuie folosită, ci să-l privească ca pe o persoană cu care trebuie să colaborezi, să dezvolți și să construiești relații care să genereze resurse.

”Nu cred că e bine să mai gândim în termen de resursă umană, ci în sensul de construcție de relații fructuoase, între lideri și angajați, astfel încât aceste relații să fie caracterizate prin securitate. Relații care să permită angajaților să se poată dezvolta și oferi ce au mai bun, să aibă curaj să comunice într-un mod rapid și onest orice eroare, limită, neajuns, complicație, tocmai pentru găsirea de soluții cât mai repede. Cred că această pandemie ne-a scos din poziția de sclav, de supușii profitului, ideilor, KPI-urilor, principiilor, controlului, rutinelor. Locul de muncă se transformă, și e bine că se transformă”, crede ea.

Pandemia în cabinet

Și activitatea clinică a înregistrat o creștere substanțială a numărului de solicitări. Conform psihologului, cea mai mare creștere se resimte în sfera tulburărilor de anxietate și de adaptare: ”adică a crescut neliniștea, instabilitatea emoțională, presiunea psihică pe care oamenii au resimțit-o pentru a face față sarcinilor și responsabilităților”.

Două aspecte foarte importante au reieșit și din sondajul efectuat de ISTT și iSense Solutions despre efectele pandemiei.

1. tinerii sunt un grup mai vulnerabil în fața dificultăților cauzate de pandemie, într-un procent semnificativ mai mare față de populația generală;
2. în multe dintre aspecte, femeile au resimțit mai puternic pandemia, efectele acesteia afectând modul de desfășurare a vieții lor profesionale și personale, într-o măsură mai mare decât cea a bărbaților.

Toate aceste date reprezintă încă un semnal de alarmă.

”Inițial, au fost foarte multe dificultăți de adaptare la restricții, iar apoi foarte multe dificultăți de adaptare la revenirea la job sau la școală, în cazul copiilor, adolescenților și tinerilor. Și foarte multe dificultăți de relaționare”, precizează Diana. În cazul femeilor, detaliază ea, ele au perceput atingerea scopurilor ca fiind mai dificilă, de la scopurile de carieră, la scopurile de zi cu zi. Dacă, însă, analizăm aceste studii și vrem să vedem o tendință, femeile sunt mai pregătite să se schimbe, să se adapteze la modificările impuse de diverse crize și evenimente: ”Însă tumultul emoțional este mult mai crescut la ele, decât la bărbați. De aceea cred că o atenție deosebită ar trebui acordată, și de către companii, și de factorii politici, în îngrijirea și susținerea femeii. Pentru că și povara carierei ele au resimțit-o mult mai mult decât bărbații, oportunitățile au scăzut, eforturile au crescut, responsabilitățile au fost mult mai mari”.

Bineînțeles, sunt și cazuri fericite, tineri și femei ori bărbați care au resimțit pandemia ca pe un beneficiu, dar nu putem ignora numărul mare de persoane pentru care criza pandemică fost un factor important de stres, a conchis invitata mea.

---

Cover Story, ediția nr. 279:

• 
  Adevăruri incomode ce ne-au învățat lecția responsabilității
• 
  Între profit și risc: Raluca Fișer, despre valori, aspirații și orașele viitorului. Oaze de prosperitate, nu deșerturi urbane și umane
• 
  Experții Forvis Mazars la intersecția dintre ESG și cei trei P – People, Planet, Profit. Drumul către un nou standard de excelență în afaceri

---

Atunci și acum

Înainte de pandemie, psihologii aveau ”un portret robot”, în funcție de care puteau aprecia dacă o persoană e predispusă la a dezvolta o suferință psihică și, corelând aceste informații cu o serie de factori de risc sau de protecție, puteau creiona un tablou general privind starea de sănătate mentală a populației.

Acum, însă, în context de pandemie și de război, a crescut foarte mult numărul factorilor de risc, iar acest dezechilibru se vede în numărul mare de persoane care au nevoie de ajutor de specialitate. Iar explicația e simplă. Pentru dezvoltarea rezilienței, trebuie să creștem factorii de protecție. Dacă suntem capabili s-o facem, ne vom dezvolta și vom evolua. Dacă nu, încep să apară tulburările de sănătate mentală.

”Or noi, acum, suntem exact în acea zonă în care factorii de risc sunt mai mulți decât factorii de protecție. De aceea, trag un semnal de alarmă, rolul nostru, al specialiștilor, dar și al oricărei alte persoane cu bune intenții, educată, cu putere de decizie, ar trebui să fie stimularea resurselor și capacităților noastre, educarea permanentă, tocmai pentru a ne putea crește capabilitatea de a face față riscurilor și provocărilor, care sunt tot mai multe”. Practic, s-au întâmplat de toate, adevărat, lucruri care s-au mai întâmplat în istorie, dar atât de demult, iar noi ne credeam atât de evoluați, încât nu mai părea posibil să se repete. Iată, ce vedem acum, război față în față, cu soldatul care îți intră în casă, în Europa secolului XXI… nimeni nu mai credea posibil. Și totuși, se întâmplă! De ce? „Pentru că într-o anumită parte a lumii lucrurile au evoluat, iar o altă parte a rămas încremenită în trecut. Și vorbim despre mentalități și comportamente, în care se vede rolul educației”, punctează ferm Diana Vasile.

Lumea nu e pregătită, încă, să fie mai bună

Tocmai de aceea, crede psihologul, nici nevoia de schimbare nu este clară pentru toți, iar societatea, la modul general, nu pare pregătită pentru reconstruirea unei lumi mai bune. ”Dar cred că acea parte a populației care este ancorată în realitate, este educată, înțelege contextul actual și se preocupă de continua dezvoltare a propriei persoane și a celor din jurul său înțelege această nevoie de resetare. Cei care nu fac din dezvoltare și reziliență un scop în viața personală, mi-e teamă că vor rămâne, mai degrabă, vânători de oportunități sau, desigur, adepți ai conspirațiilor”. De aceea, și în cazul pandemiei, și al războiului, ne confruntăm cu o scindare atât de evidentă a societății. Iar o explicație simplă este că aceste evenimente au creat foarte multă frică. Iar frica naște monștri, crizele polarizează societatea.

Și totuși…

O lume mai bună este realizabilă, doar că ne va lua mai mult timp, crede psihologul. O lume mai bună, acum, este un vis, confirmă ea, dar unul care merită păstrat. Să ne dorim să lucrăm efectiv pentru asta și să încercăm să împlinim cât mai mult din el, pentru că este spre binele nostru: ”Dacă fiecare dintre noi facem lucruri mici, acolo unde suntem, deci și cei care sunt cu putere de decizie pot să facă lucruri mici, dar cu impact pe o scară mai largă, putem să sperăm. E sănătos să gândim că schimbarea începe cu mine, iar dacă începe cu celălalt, e bine să îl urmez. Ba chiar, să decid să încep și eu”, ne îndeamnă ea.

Relațiile bune sunt chintesența funcționării noastre sănătoase

Puterea, energia, voința, curajul sunt în noi. Ele se păstrează și se stimulează prin stiluri de viață sănătoase, care presupun o gestionare eficientă a tot ce înseamnă nevoi de bază: mâncare, mișcare, somn, informații și relații bune. ”Relațiile bune sunt chintesența funcționării noastre sănătoase, ne regenerează și ne stimulează energia, ne crește capacitatea de a ne gestiona pe noi, resursele noastre interne și provocările de zi cu zi. Fiecare ființă umană e un sistem psiho-fizic dotat cu energie, voință, putere și curaj. Bineînțeles, în doze mai mici sau mai mari, în funcție de diferențele individuale, dar ele se stimulează și se întrețin”, afirmă Diana Vasile. Cu alte cuvinte, trebuie să avem grijă unii de alții și să ne stimulăm reciproc calitățile și capacitățile.

Să stimulăm mediile sanogene, recomandă ea, să evităm relațiile nepotrivite, toxice, mediile în care nu suntem și nu ne simțim bine. De asemenea, e nevoie să ne întoarcem mai mult spre noi, să fim mai grijulii cu noi. Pentru igiena minții, e covârșitor de importantă igiena corpului. Să citim, să ascultăm muzică bună, să gestionăm cât mai bine timpul, mai ales cel petrecut în fața ecranelor, dar, totodată, să mâncăm sănătos, să dormim bine, să facem mișcare, să învățăm, să muncim eficient. Toți știm aceste reguli, dar ”uităm” să le aplicăm. A fi bine cu tine înseamnă, susține Diana, să iei decizii înspre binele tău, nu să fii supus plăcerilor și obiectivelor rigide.

”Cine nu înțelege asta, va plăti! E doar o chestiune de timp. Lucrez în domeniu de 20 de ani. Vorbesc despre traume și sănătate psihică de foarte mulți. Mă bucur că oamenii, în sfârșit, încep să înțeleagă, dar și că încep să se vadă efectele, pe de o parte ale educației, pe de alta, ale preocupărilor pentru sănătate. Lumea este din ce în ce mai conștientă și atunci era aproape imposibil să nu existe această mișcare, această dorință de reconstrui o lume mai bună, mai teafără fizic și mental”, a conchis președinta ISTT. Într-adevăr, era imposibil să nu ne dorim o schimbare, să fim mai bine și acasă, și la muncă, și în societate. Pentru că, prin toată această suferință, pandemia a reușit să ridice, practic, acea cortină metaforică, în spatele căreia, înconjurați de realii sau ipoteticii pereți de beton și sticlă, munceam și trăiam în ritm amețitor. Iar odată deschisă scena, am avut în față o altă perspectivă, uneori mai stresantă, alteori mai calmă, uneori mai îngustă, alteori mai largă, dar care, categoric, ne-a provocat să vedem cu alți ochi viața, munca, sănătatea, dar și pe omul de lângă noi.

---

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 279
Pentru abonare, click aici

sursa foto: pixabay