Directorul general al Loteriei Române, Mihai Păduraru, revocat din funcție
"În ședința din data de 21.08.2017, Consiliul de Administrație al C.N. 'Loteria Română' S.A. a hotărât revocarea domnului Mihai Păduraru din funcția de director general al companiei. Începând cu data de 21.08.2017, domnul Dănuț Sporea va asigura interimatul funcției de director general al C.N. 'Loteria Română' S.A. până la numirea de către membrii Consiliului de Administrație a directorului general și încheierea contractului de mandat", se arată în comunicatul citat.
În data de 26 iulie 2017, Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română a decis revocarea din funcție a directorului general de la acea vreme, Marius Cezar Pantea. Pantea l-a înlocuit în funcție, la vremea respectivă, pe Cătălin Alexandru Chesa, care ocupa postul de director general la Loteria Română din septembrie 2016.
În prezent, potrivit companiei, până la numirea lui Mihai Păduraru în funcție, interimatul a fost asigurat tot de către Dănuț Sporea.