Dr. Anne Pleșuvescu: Efectul bumerang
Ultimii ani ne-au pus, oameni și organizații, în fața unor experiențe dure, unice, în urma cărora am descoperit că, dincolo de responsabilitate, rezultate financiare, abilități profesionale ori îndatoriri de serviciu este nevoie de ceva mult mai intim și mai puternic. Este nevoie de bunătate, empatie, generozitate, toleranță, un set complex de comportamente și valori ce poate fi condensat într-un singur cuvânt: devotament.
De fapt, timpul este cel care ne-a convins că au rămas stabile și sănătoase organizațiile autentice, cele în care oameni și lideri au înțeles că scriu aceeași poveste și trebuie să ridice împreună punți care să le consolideze relațiile, crezurile și obiectivele. Și tot timpul este cel care a confirmat și ceea ce spunea Alexandre Dumas cu mulți ani în urmă: ”Când primejdia e mare, inimile devotate se caută”.
Cât de important a fost să ne căutăm și să fim împreună, dar și ce mutații valorice au suferit în acești ani virtuți fundamentale precum loialitate, fidelitate, devotament, sunt doar două dintre subiectele pe care le-am pus sub lupă împreună cu prima mea invitată din Cover Story-ul acestei ediții, dr. Anne Pleșuvescu, Trainer&Executive Coach, founder Innerchords.
Anne, tu ești un om dedicat profesiei, pe care ai ”tratat-o” complex, ba chiar ai aprofundat-o și dincolo de știință. Din experiența ta de lucru cu oamenii, a fost Covid un catalizator organizațional, social? Sau ceea ce am văzut noi ca semne de empatie și solidaritate au fost doar insule de bine ridicate forțat într-un ocean mai agitat ca niciodată?
Pandemia a avut un efect de stimulare a solidarității, compasiunii și bunăvoinței la începutul ei. După ce oamenii au început să se lovească de nenumărate greutăți care au fost generate de acest context, natura umană a început să își spună cuvântul. Mă refer la impulsul pe care toate ființele îl au: nevoia de a evita durerea și de a-și genera plăceri. Pandemia a generat suferință și a tăiat accesul la multe surse de plăcere. Acest lucru a generat frustrare, anxietate, frică, tristețe. A fost extrem de greu. Apoi a apărut războiul. Alt stres enorm. Alte frustrări. Nu cred că această situație a avut rol de purificare a emoțiilor la nivel de conștient colectiv. Dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat i-a convins încă o dată pe oameni că societatea pe care au creat-o e coruptă, dispusă să sacrifice oamenii pentru câștigul personal. Acest lucru s-a văzut în organizații, așa cum s-a văzut și la nivel global. Liderii au căutat soluții care au conservat status quo-ul, de multe ori în detrimentul grupului mare, și au targetat pe cât posibil un câștig personal cât mai rapid și cât mai mare.
Suntem mai fragili sau mai puternici – ca indivizi, organizații, comunități – după Covid?
Suntem mai fragili după pandemie pentru că “ne-am văzut” cum suntem într-o situație extremă, iar imaginea nu a fost una prea plăcută.
Ceea ce cred că a adus bun pandemia este că ne-a făcut să înțelegem că orice este posibil, că nu există “nu avem cum” și că orice lege sau regulă care pare “impenetrabilă” poate fi schimbată. Același lucru și pentru obișnuințe. Orice învăț are dezvăț este lecția pe care pandemia ne-a dat-o.
Am învățat că putem munci și de acasă, că putem să avem încredere în ceea ce fac angajații noștri fără să îi păzim, că există suficientă securitate online încât să lucrăm și cele mai delicate lucruri de acasă. Am învățat că nu trebuie să cumpărăm timpul oamenilor, ci să creăm contexte care să le folosească cât mai eficient inteligența. Pandemia ne-a învățat lecția creativității și a flexibilității.
Nu cred că am învățat doar lecția devotamentului. Pandemia ne-a învățat să prețuim loialitatea, încrederea reciprocă, compasiunea…atunci când le-am văzut manifestate și ne-a oferit nenumărate ocazii să înțelegem că aceste comportamente sunt o adevărată binecuvântare.
La locul de muncă, eu văd devotamentul ca pe un cumul de altruism și conștiinciozitate, dar care, în realitate, pe lângă eficiență, productivitate, se traduce și prin asumarea de suprasarcini, timp petrecut mai mult la job, sacrificii ori concesii personale etc. În contextul actual, în care tot mai multe organizații recunosc deschis problemele psiho-emoționale cu care se confruntă angajații, ca lider, e un avantaj sau un dezavantaj să ai lângă tine oameni devotați?
Evident că este un avantaj enorm să ai asemenea oameni lângă tine. E mult mai greu, în schimb, să îi păstrezi. Liderii nu iau în calcul faptul că oamenii de acest fel sunt greu de găsit, aproape imposibil de “crescut” dar foarte ușor de pierdut. Ei așa vin pe lume, cu un nivel de conștiință înalt, care le permite să înțeleagă de ce a ajuta fără să ceri nimic în schimb este valoros pentru tine. Acești oameni înțeleg cum lucrurile pozitive pe care le generează, prin prisma acțiunilor altruiste, se întorc ca un bumerang de pozitivism către cel care le-a creat. Ei trăiesc într-o minte care are în mod constant o viziune globală asupra lucrurilor. Ca manager, trebuie să fii capabil să identifici rapid un asemenea tip de om și să îl prețuiești, să îl pui în valoare. E important să conștientizăm că acest gen de oameni consumă foarte multă energie în tot ceea ce fac și că se recalibrează din recunoștința pe care o primesc din mediu, în principal de la manager.
Pandemia i-a făcut pe oamenii devotați să fie și mai devotați, iar pe cei ezitanți să fie și mai ezitanți. Situațiile de criză nu “cresc” oameni, ci scot la suprafață adevărata lor natură. Acesta este motivul pentru care pare greu să lucrezi cu oameni devotați. Ei vor da 200% într-o situație de criză, dar dacă, la final, bilanțul lor intern le va arăta că n-au fost prețuiți și apreciați vor pleca, se vor simți vlăguiți. Nu cred că e greu să lucrezi cu oameni devotați ca manager, e doar important să îți amintești că trebuie să ieși din rutina lucrurilor când vine vorba despre ei și să îi abordezi diferit.
Într-o societate modernă și tot mai globalizată, peste care s-au suprapus în ultima vreme crize de tot felul, ce mutații valorice au suferit virtuți fundamentale precum loialitatea, fidelitatea, devotamentul, patriotismul?
Valorile amintite mai sus rămân în mintea noastră, indiferent de ceea ce se întâmplă în exterior, pentru că ne definesc umanismul.
Ceea ce ne îndepărtează de aceste valori sunt frustrările și deznădejdea care se așază în mintea noastră ca urmare a experiențelor neplăcute pe care le trăim. A păstra valorile umaniste în mintea noastră în acest context necesită foarte mult consum mental, care ajunge să ne ducă în suferință din cauza intensității sale. E foarte greu să continui să crezi în generozitate și moralitate când vezi în jurul tău foarte mulți oameni corupți care fură și au succes. Pentru a diminua suferința, ajungem să renunțăm să mai susținem mental aceste virtuți. În consecință, suferința dispare și, din păcate, odată cu ea, și umanismul nostru.
O altă față a monedei este că, dacă reușim să susținem aceste virtuți în mintea noastră în ciuda contextului neprielnic, cu atât vom reuși să le ancorăm mai puternic în inima noastră și să fim mai conștienți de valoarea lor.
A trăi într-o minte ghidată de valori morale și umanism care nu mai are nevoie să le vadă validate în realitatea curentă este cheia fericirii. Nimic nu ne mai poate opri să fim calmi și echilibrați în mintea noastră, când privim lumea care ne înconjoară din lumina compasiunii și iubirii necondiționate față de oameni, indiferent de comportamentul lor.
În concluzie, situația actuală poate fi folosită în mod paradoxal ca un antrenament pentru construirea unei minți fericite sau o sursă continuă de frustrări și suferințe de care trebuie să te separi…dacă poți.
Devotamentul este cumva și baza succesului, pentru că te ajută să treci cu demnitate și onoare peste crize, obstacole, să nu cedezi ispitelor etc… În societatea modernă însă, succesul a căpătat atât de multe fațete (din păcate, prea multe strâmbe și false), încât mi-e greu să mai așez alături succes – devotament – valori. Este o situație ce ține de prezent și de context?
Dacă ne uităm în istorie, o să vedem că oamenii au avut mereu tendința de a asocia succesul cu puterea, banii, influența. Nu cred că e ceva nou în societatea noastră. Vedem aceeași piesă cu alți actori.
Sunt din ce în ce mai mulți oameni care devin conștienți de faptul că NU noțiunea de “succes” este ceea ce trebuie să îi ghideze. Acești oameni au tendința să se orienteze după echilibrul și armonia resimțite în viață. Pentru mine este foarte îmbucurător să văd că acest gen de oameni nu mai sunt o raritate, ci încep să formeze o tipologie foarte bine definită în societate. Acest lucru îmi dă speranță.
E firesc (și sănătos) să ne ierarhizăm și valorizăm credințele, sentimentele, comportamentele, idealurile în funcție de factorii externi?
Evident că nu e sănătos. Știința ne arată cu studii clare că dăunează grav sănătății să îți bazezi fericirea doar pe factorii externi.
Fericirea, calmul și liniștea vin din abilitatea noastră de a menține echilibrul mental indiferent de contextul în care existăm la un moment dat. Desigur că acest lucru este extrem de dificil de făcut. A fi atent la mintea ta, a o ține în frâu, necesită antrenament și concentrare permanente.
Atunci când credem că fericirea este dată doar de factorii externi vom fi mai tot timpul nefericiți, pentru că nu avem cum să știm ce e “destul” atâta timp cât nu ne lăsăm răgazul de a decide ce vrem cu adevărat.
Astăzi, când nici Covid, nici Ucraina nu mai sunt subiecte de primă pagină, dacă aruncăm o privire generală și peste companii, și peste societate constatăm o diminuare a tuturor acestor ”bune valori”. Pot fi ele cultivate cu titlu de ”permanență”, adică să nu fie niște exerciții sporadice ori comportamente trecătoare animate de crize, evenimente etc?
Omenirea se străduiește de mii de ani să meargă în direcția cultivării acestor “bune valori”… într-o măsură relativă reușim. Adevăratul progres al omenirii vine din capacitatea noastră de a pune în aplicare aceste “bune valori”. Când oamenii sunt capabili să comunice bine, să manifeste compasiune, altruism, iubire necondiționată unul față de celălalt vor genera un mediu colectiv cu inteligență emoțională mare, care va pune în valoare gândirea logică și rațională a grupului. Pe cale de consecință, acel grup va fi mai productiv, mai flexibil, mai inovator și oamenii vor resimți un grad mai mare de fericire și va genera progres. Faptul că evoluăm se datorează abilității noastre de a ne face bine unii altora!
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 281
Pentru abonare, click aici
