Experimentează 72 de ore în Dubai cu un buget redus
Wizz Air a lansat în 26 noiembrie competiţia „Dubai Challenge”, deschisă tuturor pasionaţilor de călătorii cu vârsta de peste 18 ani. Compania aeriană va selecta 2 câştigători norocoşi, le va oferi zborul către Dubai, precum şi un buget de doar 300 de euro, bani de buzunar pentru o aventură de 72 de ore. Aceştia vor fi însoţiţi de o echipă de filmare care va documenta felul în care aceştia vor supravieţui în „jungla de lux” din Emiratele Arabe Unite cu numai 300 de euro. Voluntarii pot avea şansa de a câştiga această competiţie explicând pe Facebook – www.facebook.com/wizzaircom – de ce cred că sunt cei mai inteligenţi şi cei mai Wizz călători în Europa şi demonstrând că Dubai poate fi distractiv cu un buget mic. Primele 30 de comentarii cu cele mai multe like-uri vor trece în runda a doua, unde un juriu al companiei îi va alege pe cei doi câştigători.
„Căutăm doi oameni aventuroşi care vor demonstra comunităţii noastre de pe Facebook, de peste 200.000 de fani, cum pot să se bucure de Dubai cu un buget mic. Îi invităm pe toţi cei interesaţi să aplice pe pagina noastră de Facebook, selecţia urmând să ia sfârşit pe 8 decembrie 2013. Zborurile către Dubai şi cei 300 de euro sunt oferite de Wizz Air – distracţia şi economiile ţin de imaginaţia participanţilor!”, afirmă Daniel de Carvalho, Wizz Air.
Pentru această competiţie inovatoare Wizz Air are ca partener local agenţia de turism Alpha Tours, care va oferi câştigătorilor sfaturi despre cum să beneficieze cel mai bine de vizita în Dubai şi îi va ajuta cu aventuri suplimentare gratuite, pe măsură ce demonstrează că se pot descurca cu bugetul menţionat. Toate momentele călătoriei vor fi documentate şi postate pe pagina de Facebook şi pe canalul oficial Youtube ale companiei aeriene, astfel încât fanii să poată urmări derularea aventurii.