EY urcă pe locul 3 în Europe şi pe locul 11 în România în Trendence Top-employer 2013
Prin programele de recrutare derulate anul trecut, proiectele educaţionale dezvoltate în parteneriat cu universităţi, asociaţii studenţeşti şi asociaţii de business, compania s-a poziţionat drept unul dintre cei mai atractivi angajatori din România. EY şi-a extins, de asemenea, anul trecut echipele din birourile regionale din Timişoara, Cluj şi Iaşi, atingând pentru prima dată pragul de 500 de angajaţi în România şi Republica Moldova.
În ceea ce priveşte clasamentul general, este important de remarcat că top 10 în România este dominat în prima parte de cele mai mari bănci de pe piaţa locală. Abia în a doua jumătate a top 10 se găsesc branduri vânate de absolvenţi din întreaga lume, precum Google, Coca-Cola, sau Procter & Gamble. Preferinţele tinerilor absolvenţi se nuanţează în cazul celor cu rezultate academice foarte bune şi care se implică activ în proiecte extra-curiculare. Astfel, EY este al treilea angajator în topul preferinţelor studenţilor cu rezultate de excepţie, după Google şi Reprezentanţa Comisiei Europene. Studiul Trendence indică faptul că 12% dintre aceşti studenţi români cu rezultate remarcabile vor aplica, cel mai probabil, pentru un prim loc de muncă la EY.
Trendence Graduate Barometer este unul din cele mai extinse şi complete studii privind tendinţele în recrutare şi employer branding din Europa şi, la nivel local, din România. Peste 300.000 de studenţi din 1.000 de universităţi europene au participat în studiul de anul acesta. În România, Trendence Business Edition a intervievat 3.389 tineri din 28 de universităţi din întreaga ţară. Barometrul prezintă, astfel, o imagine reprezentativă a percepţiilor şi aşteptărilor studenţilor care se pregătesc să intre pe piaţa muncii privind parcursul carierei şi potenţialii angajatori.