Festival de film documentar- One World România 2014
Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului- One World România aduce la Bucureşti 50 de filme, împărţite în 5 secţiuni principale şi proiecţii speciale, dar şi matinee pentru liceeni, un atelier de film documentar, spectacole de teatru, dezbateri, un masterclass al cineastului polonez Marcel Lozinski şi chiar un circuit turistic aparte, în centrul Bucureştiului.
Cele 5 secţiuni principale de anul acesta sunt: După 25 de ani, Rebeli pentru cauze, Statul strâmb, Clinică mass-media, Şi dragostea este un drept al omului. Retrospectivă One World România 2014 este dedicată regizorului Marcel Lozinski, iar în cadrul acesteia vor fi proiectate 10 dintre filmele sale. Lista completă a filmelor este aici.
După 25 de ani cuprinde 6 documentare recente care revizitează perioada comunistă, un sfert de secol mai târziu, dar conţine şi un program de 5 scurtmetraje româneşti realizate în perioada 1963-1983 la studioul Sahia.
Secţiunea Rebeli pentru cauze aduce în atenţia proaspăt revoltatului bucureştean exemple de activism neconvenţional din spaţiul ex-sovietic, dar şi două filme româneşti prezentate în premieră, care completează tabloul activismului contemporan: "Toamna românească" (regia: Matei Budes) şi "Bucureşti, unde eşti?" (regia: Vlad Petri).
Statul strâmb prezintă o selecţie de documentare despre felurite cazuri de corupţie din toată lumea, inclusiv "Puţin's Games" – un film despre mită, corupţia, degradarea mediului şi violarea drepturilor omului din spatele recent încheiatelor Jocuri Olimpice de la Soci.
Clinică mass-media încearcă prin 6 filme – unele mai serioase, altele care tratează situaţia cu mult umor – să analizeze starea presei în momentul de faţă, în mai toate colţurile lumii. Filmele acestei secţiuni ridică întrebarea: există oare vreun antidot pentru intoxicarea, tabloidizarea cu orice preţ şi servilismul faţă de numeroasele interese politico-economice, practicate de o bună parte a mass mediei zilelor noastre?
Cea de-a cincea secţiune, Şi dragostea e un drept al omului cuprinde 4 poveşti despre relaţii neacceptate – de societate, de familie, de legile ţării în care trăiesc. Fiecare dintre filmele acestei secţiuni găseşte o formulă cinematografică specială pentru a vorbi despre dragoste cu căldură şi delicateţe. Prin ele, încercăm să privim problemele LGBT dintr-o altă perspectiva şi să le includem într-o discuţie mai largă.
Informaţiile complete despre secţiuni, evenimente conexe, invitaţi, lista completă a filmelor şi trailere-le acestora sunt disponibile pe site-ul oficial al festivalului: www.oneworld.ro