Filme, documentare si concerte in incheierea Festivalului de Film Istoric Rasnov
„In al doilea weekend al Festivalului de Film Istoric Rasnov, am propus celor prezenti o combinatie de documentare istorice, filme artistice si concerte care ilustreaza cu succes temele din acest an. In plus, am pregatit si intalniri cu specialisti precum Radu Filipescu, Bogdan Olteanu, Ionut Dumitru sau Liviu Tofan, care vor dezbate istoria comunismului in Romania si momentul prabusirii lui”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Rasnov.
Astazi, ziua a inceput cu filmul german „Barbara” (2012), urmat de prelegerea lui Radu Filipescu cu tema „Disidenta, opozitie, revolutie?” si de proiectia documentarului „U-MOR” (2014), in prezenţa regizorului Mihai Pîrcalabu. Ioan Gyuri Pascu va continua programul printr-o discutie cu cei prezenti, avand ca subiect „Rezistenta prin umor in spatele Cortinei”, si va concerta la 20:00 în cetatea Rasnov, alaturi de The Blue Workers. Programul zilei va fi completat de pelicula ceha „Cyril si Methodius” (2013), proiectata de la 22:00 in cetate.
Ziua de sambata va aduce o serie de documentare si productii romanesti si straine: „Razboi pe calea undelor” (2007), „The Medal” (1980), „Central Europe Goes to Freedom” (2013) si „Walesa: Man of Hope” (2013).
Editia 2014 a festivalului celebreaza implinirea a 100 de ani de la declansarea Primului Razboi Mondial, 25 de ani de la Revolutia din 1989 si 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984. Festivalul de Film de la Rasnov gazduieste si Scoala de Vara ASTRA, in cadrul careia 15 studenti si masteranzi pasionati de istorie participa gratuit la toate evenimentele festivalului.
Festivalul de Film Istoric Rasnov a ajuns la cea de-a sasea editie, fiind organizat in Cetatea Rasnov si în cinematograful Amza Pellea din oras, si este unicul eveniment de profil din sud-estul Europei. Organizatorii festivalului sunt Primaria Rasnov, Institutul European pentru Itinerare Culturale si Asociaţia Mioritics.