Gabriel Croitoru cântă Paganini pe vioara lui Enescu, la Sala Radio
Una dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolò Paganini. Cu o astfel de partitură dificilă pentru un artist, dar extrem de plăcută pentru public, vă veţi putea delecta şi dumneavoastră la evenimentul de sfârşit de lună ianuarie.
„Acest concert de Paganini, nr. 1, împreună cu cel de Ceaikovski, au fost cele două concerte de bază în pregătirea mea ca violonist la vremea când participam la concursuri internaţionale. Erau tot timpul două concerte de succes şi le cântam, când pe unul, când pe celălalt, în funcţie de programul ales pentru respectivul concurs. Drept pentru care, iată, eu unul rămân fidel bucuriei de a cânta acest concert de Paganini. Cred că prima dată când l-am cântat în Bucureşti a fost chiar tot la Radio sub bagheta maestrului Andreescu pe când eram în clasa a XII-a, era în 1983, deci sunt 30 de ani, şi mă bucur că reedităm acest concert, pentru că, aşa cum spuneam, e unul dintre concertele mele preferate.” – a declarat Gabriel Croitoru (foto) despre evenimentul de la Sala Radio.
Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.
În pauza evenimentului din 31 ianuarie, îl veţi putea întâlni pe Gabriel Croitoru în foaierul Sălii Radio, unde Radio România și Editura Casa Radio invită publicul la o întâlnire cu violonistul român, dar şi cu celebrul pianist Valentin Gheorghiu, moment prilejuit de lansarea albumului ce poartă numele celor doi artiști: „Recital Valentin Gheorghiu – Gabriel Croitoru. Beethoven, Dvořak, Enescu”. După ce va interpreta Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Niccolò Paganini, Gabriel Croitoru va coborî aşadar de pe scena Sălii Radio în foaierul central și, alături de maestrul Valentin Gheorghiu, va împărtăși publicului câteva gânduri despre realizarea acestui compact-disc. Albumul cuprinde înregistrări Radio România realizate în anul 2010: Sonata „Kreutzer” de Ludwig van Beethoven, Sonatina în sol major de Antonin Dvořak, iar în final Sonata a III-a în caracter popular românesc de George Enescu.
Evenimentul din data de 31 ianuarie se va derula sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi – dirijor invitat permanent al Operei Naţionale Române Timişoara, a cărui carte de vizită include o variată experienţă artistică.
Seara oferită de Oochestra Naţională Radio vă va prilejui şi întâlnirea cu alte două partituri cunoscute şi care stârnesc mereu aplauzele spectatorilor: uvertura veselă şi plină de ritm a operei Cenuşăreasa – Rossini şi Simfonia Primăverii, creaţie a lui Schumann.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.