Generaţia cu probleme
Aceste activități de procrastinare chiar dacă duc la o satisfacție pe termen scurt și amână problema ce trebuie rezolvată, nu au nici un efect pe termen lung. Tinerii trebuie să înțeleagă faptul că este un loc pentru fiecare dintre noi în orice tip de societate, de la capitalism la comunism şi de la democraţie la dictatură. În cazul în care nu este loc pentru toată lumea încă, cu atât mai bine. Înseamnă că sunt destule nișe ce pot fi fructificate de către oricine crede destul de mult în el însuși.
Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să aud prin facultate văicăreli de genul „Ce fac cu facultatea asta, pentru ca nu mă ajută la nimic?!?!” sau „Simt că nu mă regăsesc în ceea ce fac la job!”. Desigur, e mult mai ușor sǎ zic „Nu pot să fac nimic” decât să accept realitatea şi să am tăria de a face o schimbare în viața mea. Câtă lume are curajul să renunțe la facultate în ultimul an, atunci când sunt pe punctul de a începe o carieră de care sunt din ce în ce mai siguri că nu o pot duce la capăt? Câtă lume îndrăznește să dea cioara din mână pe vrabia de pe gard? E greu, dar totuşi, dacă era uşor o putea face oricine. Problema cu generaţia actuală, după părerea mea, este una la nivel psihologic şi este indusă de către presiunea din partea familiei, de nevoia unui venit stabil, dar şi de nevoia de protecţie pe care avem tendința să o asociem cu o situație financiară solidă. „Banii nu aduc fericirea….dar o pot cumpăra!”. Serios? Oare chiar nu putem să vedem mai departe de aceste scuze patetice care ne fac să ne ascundem după propria neputință? În fine, probabil că nu…
Partea și mai dăunătoare este instinctul de turmă care pare să propage acest pesimism național la un nivel de criză de generație. Dintr-o dată, nimeni nu mai își găsește job, iar actuala criză financiară este văzută ca o scuză a neputinței. Păcat… Bineînțeles că nu vreau prin asta să generalizez o problemă ce ar trebui să nici nu existe, dar cine ştie cunoaşte despre ce e vorba și cine nu știe, ar trebui să meargă prin unele facultăți și să asculte ce au de zis marea majoritatea a studenţilor din facultățile României. Sau poate ar trebui să îi întrebe cineva pe cei care deja au plecat să studieze în străinătate, că poate de la ei o să primească un alt fel de răspuns la aceeași întrebare.
Așa cum am spus și mai devreme, problema este de mentalitate și nimic altceva. O mentalitate bazată pe pesimism, lipsă de încredere în propriile forțe și o atitudine de genul „să moară și capra vecinului”. Întrebarea mea pentru oricine își trăiește viața după acest proverb plin de invidie este următoarea: Atât timp cât ai nevoie de lapte, de ce să nu împrumuți din capra vecinului? Ce folos dacă amândoi rămâneți fără lapte? Poate pare un pic ilogic pentru unii, dar pentru alții are sens.
O altă expresie des întâlnită printre tineri este „Ce mentalitate de comunist are şi ăsta!” În regulă, nu mai vrem comunism, s-a înțeles asta. Însă, de ce nu putem să punem problema puțin altfel și să înțelegem faptul că suntem norocoși pentru că avem părinți care au trăit în regimul Ceaușescu. De ce? În primul rând, ce englez, american sau francez se poate lăuda cu faptul că înțelege ce înseamnă să stai la coada două ore, de la cinci dimineața, pentru a cumpăra o sticlă de lapte și niște portocale? Sau ce străin din Vest ar înțelege ce înseamnă să nu ai filme la televizor decât două ore pe seară? Sigur, nici noi, cei tineri, nu înțelegem, că doar avem „norocul” de a ne fi născut după revoluție, dar măcar avem părinți care să ne povestească – un atu pe care alte generații de prin Europa se chinuie să îl înțeleagă…
Paharul va fi mereu pe jumătate gol. Acum depinde de fiecare dintre noi dacă e și pe jumătate plin sau nu.