Ghid de conversație de la român la român. Pentru un dialog deschis între branduri și consumatori
Cercetarea a fost realizată cantitativ, pe un eșantion de 1.000 de respondenți, reprezentantiv la nivel urban pentru populația adultă de 18-55 ani și a fost precedată de numeroase etnografii, discuții de grup și interviuri în profunzime realizate de Unlock Market Research în perioada mai 2011 – aprilie 2012.
Ideea unui astfel de studiu a venit odată cu identificarea unei nevoi reale în România, aceea a facilitării comunicării între cei care au ceva de oferit și cei care ar trebui să primească oferta. De cele mai multe ori, comunicarea dintre marketeri și consumatori deviază undeva pe parcursul interacțiunii dintre aceștia și, în acest context, un ghid de conversație devine extrem de necesar. “La baza unui dialog reușit stă cunoașterea interlocutorului. De aceea, împreună cu SMARK, am decis să ne punem întrebări despre cum sunt românii în general și să aflam de la ei răspunsuri. În felul acesta generam know-how cultural și ne ajutăm pe noi să îi înțelegem pe ai noștri mai bine. Sau poate să ne înțelegem mai bine chiar pe noi înșine, oricât de dificil ar fi acest proces”, spune Adina Vlad (Managing Partner, Unlock Market Research).
Studiul a avut ca principale obiective determinarea profilului cultural general al românilor, descoperirea principalelor segmente de valori culturale și indentificarea profilului lor socio-demografic, indentificarea principalelor trenduri comportamentale și măsurarea intensității acestora, profilul promotorilor de trenduri, stilul de viață și activitățile oamenilor din grupuri demografice și motivaționale specifice.
În urma analizării datelor despre valori, atitudini și comportamente au rezultat o serie de tipologii de români. În raport întalnim o detaliere a acestor profile în funcție de: ce gândesc, cum se comportă, diferența dintre ce gândesc și cum se comportă, cu ce își ocupă timpul liber, ce pasiuni au, rolul tehnologiei în viața lor, tipurile de media la care reacționează și categoriile de produse pe care le consumă.
Aceste informații oferă brandurilor posibilitatea de a comunica cât mai corect cu românii, vorbind aceeași limbă și folosind tonul potrivit. Studiul oferă de asemenea posibilitatea de a înțelege specificul anumitor segmente de consumatori, în funcție de profilul lor motivațional, în vederea determinării modalităților de activare a acestora în relație cu brandurile.
“Marketerii și consumatorii au priorități diferite. Noi îi numim consumatori, ei se recunosc ca oameni cu emoții și trăiri intense, cu momente de relaxare, cu supărări și anxietăți. Exista 1.000 de lucruri mult mai importante pentru ei decât ce marcă să aleagă azi de pe raft. Pentru noi însă este vital să aflăm de ce nu consumă mai des marca noastra și de ce îi preferă pe alții. Pur și simplu avem priorități diferite. Noi avem însă mai multă nevoie de ei decât ei de noi. Pentru că dacă noi nu le dăm marca potrivită, o să o găsească la alții. Așa că ar trebui să îi ascultăm mai mult, să înțelegem ce e important pentru ei, ce îi determină să simtă și să gândească într-un anumit fel și apoi să vedem cum stă marca noastră versus aceste repere umane”, spune Adina Vlad.
Câteva informații din raport:
- Românii sunt în general pleziristi și normativi, dar există și un segment de oameni cu inițiativă și constienți de faptul că trebuie întâi să facă lucruri pentru a putea să se bucure de rezultate. Oamenii din acest segment trebuie motivați să acționeze pentru că ei reprezintă o locomotivă pentru toți ceilalți.
- Românii par să admire mai puțin țările latine altă dată foarte populare (de ex. Italia, Spania) și să aprecieze mult mai mult alte state.
- Se spune că românii nu-și iubesc țara și nu sunt mândri că sunt români.
- 68% dintre români se bucură când aud povești românești de success și 78% admiră oamenii care fac ceea ce au promis.
Cei care doresc să afle mai multe informații despre studiu sau să îl comande au la dispozitie site-ul dedicat raportului.