Habitat for Humanity România lansează programul AmeriCan-Do Build
Organizaţia Habitat for Humanity România consideră că americanii au avut inspiraţia, iar românii au pus-o în practică. Sprijinul continuu dat de partenerii, voluntarii şi donatorii americani de-a lungul anilor a dus la construirea a peste 500 de case noi pentru familiile cu venituri modeste, pe care Habitat le-a ajutat în ultimii 17 ani.
Habitat for Humanity România vrea să arate că în fiecare persoană – român sau american, bogat sau sărac – sălăşuieşte spiritul american „se poate”. Fiecare proiect al Habitat for Humanity România înseamnă nu doar construirea unei singure case, repararea unei singure şcoli sau ajutorarea unei singure familii. Este o demnostraţie a spiritului american prin care comunităţile se mobilizează pentru a-i ajuta pe cei sărăci să se ajute ei înşişi, nu pentru a le da de pomană, şi oferă familiilor demnitatea de a munci ca să iasă din starea de sărăcie în care se află. Familiilor partenere li se dau uneltele necesare şi încrederea de care au nevoie pentru a-şi îmbunătăţi viaţa. Peste 4.000 de familii şi-au schimbat viaţa cu ajutorul Habitat România demonstrând că spiritul „se poate” se regăseşte peste tot în lume.
În programul „AmeriCan-Do Build” sunt deja incluse două proiecte importante pentru Habitat for Humanity România: Casa Mihail din judeţul Giurgiu – centru pilot de incluziune socială pentru persoanele cu dizabilităţi mintale şi Complexul Vizureşti din Dâmboviţa, unde vor fi renovate o şcoală, o grădiniţă, un dispensar şi se va construi o casă de cultură pentru comunitatea locală, la Vizureşti va fi următorul eveniment de construcţie accelerată al Habitat – Big Build 2013, în octombrie.