Holcim România a instruit gratuit 400 de zidari-tencuitori prin programul Şcoala Zidarilor
Lansarea a fost realizată la Casa Universitarilor din București, în prezența lui Codrin Scutaru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstice. Cu această ocazie, jurnaliștii și bloggerii prezenți la eveniment au fost fost implicați în construcția demonstrativă a unei case. Pentru fiecare bloc de BCA zidit, Holcim România a donat câte 50 de euro. Suma strânsă a fost triplată de Holcim, ajungând la 10.000 de euro. Acești bani vor fi investiți, în perioada imediat următoare, în reabilitarea unui teren de sport al unei școli din România, în urma unui concurs ce va fi lansat pe pagina de Facebook Holcim România – https://www.facebook.com/holcimromania.
Şcoala Zidarilor este un program profesional de instruire gratuit, care a fost special gândit şi dezvoltat pentru meseriașii zidari ce doresc o specializare în domeniu şi vor să fie la curent cu cele mai noi tehnici de construcție și cele mai bune materiale folosite în zidărie.
Programul a început în 2011, printr-o sesiune-pilot implementată la București, după care, în 2012 și 2013, a fost extins în 17 orașe din țară, unde au fost organizate 18 sesiuni de cursuri, în parteneriat cu colegiile tehnice din fiecare localitate. Cursurile au fost predate de cadre didactice de specialitate şi experții Holcim România, fiind structurate modular în sesiuni de teorie şi practică, accentul punându-se în special pe partea practică.
Un curs complet în cadrul Şcolii Zidarilor se întinde pe o perioadă de 6 zile, interval în care cursanţii participă la 15 de ore de teorie și 20 ore de practică, urmate de o evaluare teoretică și practică. Partea teoretică a cursului include, pe lângă informațiile de bază, explicații specifice despre cum se prepară corect mortarele utilizând reţete adecvate, cum se realizează calcule eficiente pentru materialele necesare construcției sau care este tehnologia de execuție a pereților din zidărie de cărămidă. Cei care au participat la cursurile Școala Zidarilor au avut astfel ocazia să-și dezvolte cunoștintele acumulate deja, dar și să fie puși la curent cu ultimele tehnici și materiale de construcție în domeniul zidăriei și tencuielii.
În cadrul acestui proiect, Holcim România susține toate costurile necesare bunei desfășurări a cursurilor, la cel mai înalt nivel: materiale de construcții, obiecte didactice, masa de prânz în fiecare zi de curs și echipament individual de protecție, pe care fiecare participant îl poate păstra după finalizarea cursurilor.
Până în prezent, Școala Zidarilor a primit peste 500 de solicitări de înscrieri, 400 de zidari absolvind, la final, cursurile, printre ei numărându-se și multe persoane cu alte studii sau cu studii superioare – ingineri, manageri, fotografi, agricultori și alții. Având în vedere cererea ridicată, Holcim România a decis să certifice acest curs și începând de anul acesta toți absolvenții actuali și cei viitori primesc în plus și o certificare de competențe de la Autoritatea Națională pentru Calificări.
“Forța de muncă din România are nevoie de pregătire și perfecționare continuă, în raport cu standardele europene, iar acest lucru este valabil mai ales în construcții, unde tehnicile și materialele evoluează într-un ritm alert. În contextul diminuării ofertei educaționale în rândul școlilor profesionale, resimțită acum de cei mai mulți angajatori industriali, muncitorii din România trebuie să profite de orice oportunitate de pregătire pusă la dispoziție de mediul privat. România are o tradiție îndelungată în pregătirea și formarea meseriașilor de calitate, iar acest proiect poate reprezenta un punct de cotitură în repunerea în drepturi a școlilor vocaționale”, a spus Codrin Scutaru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstice.
“Proiectul Școlii Zidarilor s-a născut dintr-o nevoie reală, recunoscută pe piața din România, aceea a pregătirii și perfecționării forței de muncă din construcții, care, în multe cazuri, este una necalificată sau necertificată. Școala Zidarilor este răspunsul companiei noastre la această nevoie, înscriindu-se în proiectele de responsabilitate socială lansate de Holcim de-a lungul ultimilor 17 ani. Considerăm că este important să ne implicăm activ și semnificativ în viața comunităților în care ne desfășurăm activitatea, punându-ne la dispoziție expertiza și resursele, așa cum o facem prin intermediul acestui program”, a declarat și François Pétry, Director General Holcim România.
“Școala Zidarilor s-a bucurat de o audiență neașteptată în orașele în care acest program profesional a fost implementat în cadrul proiectelor-pilot, așa că, anul acesta, ne-am decis să oferim oportunitatea certificării prin Autoritatea Națională pentru Calificare și să-l lansăm la nivel național. Astfel, toți cei care vor urma și vor absolvi de acum înainte cursurile vor primi, la final, un certificat de competențe profesionale emis de Autoritatea Națională pentru Calificări. Intenția noastră este să extindem proiectul Școala Zidarilor pe parcursul anilor următori, oriunde vom descoperi că este nevoie”, conchide Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.