Încă un avertisment pentru utilizatorii WhatsApp. Ce vor să facă atacatorii cibernetici
"Utilizatorii serviciului de mesagerie WhatsApp sunt vizați de o campanie de phishing. Atacatorii încearcă să obțină credențialele lor printr-o metodă de 'validare' a datelor. Mai precis, victima primește un mesaj prin care i se cere 'verificarea' datelor contului, pentru a putea beneficia în continuare de gratuitatea serviciului. Echipa CERT-RO recomandă ignorarea unor asemenea mesaje și în special evitarea accesării link-urilor pe care le conține!", se arată în avertismentul lansat de specialiștii CERT-RO.
Deținut de Facebook, serviciul de mesagerie instant WhatsApp aniversează în 2017,opt ani de la lansare. În acest sens, compania deținătoare a anunțat, în februarie, lansarea unei noi funcții, denumită Status, prin care cei peste un miliard de utilizatori ai săi pot împărtăși cele mai frumoase momente cu prietenii lor sub formă foto, video sau prin GIF-urim informează Agerpres.
De asemenea, tot în acest an, WhatsApp a introdus sistemul de verificare în doi pași la momentul autentificării fiecărui utilizator. Această opțiune adaugă încă o măsură de securitate pentru conturile utilizatorilor, iar pentru activarea sa este nevoie de instalarea celei mai recente versiuni a programului și activarea acesteia din Setări, la secțiunea Cont unde găsește verificarea în doi pași.
Astfel, în momentul ce această funcție este activată, utilizatorii vor avea de introdus un cod format din șase cifre de fiecare dată când își înregistrează numărul de telefon în cadrul aplicației, în timpul procesului de instalare sau reinstalare.
Potrivit statisticii celor de la WhatsApp, în fiecare zi se trimit circa 50 de miliarde de mesaje prin intermediul aplicației, peste 3,3 miliarde de fotografii, 760 de milioane de videoclipuri și 80 de milioane de imagini animate.