Începe a XXX-a ediție a programului Erisma – Leadership Creativ
Pe 28 august, ERUDIO dă start celei de a XXX-a ediții a programului Erisma – Leadership Creativ, dedicat celor care conduc oameni, echipe sau afaceri. Conceput pentru explorarea unor teme esențiale pentru vremurile în care trăim, precum Autenticitatea, Curajul, Smerenia și Adevărul, programul va conține patru module: Tehnici teatrale, Scriere creativă, Autocunoaștere și Vorbirea în public. Prin aceste module, dar și prin filosofie și literatură, participanții vor descoperi cum să se așeze mai bine în relațiile cu ei înșiși și apoi cu oamenii pe care îi conduc, în opinia organizatorilor, esența Leadership-ului fiind construcția sinelui și apoi colaborarea cu ceilalți.
Profesorii care vor susține aceste module sunt: Horia Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Adrian Titieni, Liviu Papadima, Mihaela Gînju și Mugur Ciumăgeanu.
”Un lider are nevoie de aliați puternici, mai ales când trebuie să ia decizii în vremuri grele. Și cel mai bun aliat al fiecăruia dintre noi suntem chiar noi înșine, cu condiția să ne cunoaștem, să ajungem la partea noastră autentică, pe care să o transmitem celorlalți ușor și cu generozitate. Astfel, construim încredere într-o lume care are puterea de a merge mai departe. Asta facem noi, la Erisma – Leadership Creativ”, a precizat Mihaela Gînju, partener Erudio.
Cei care doresc să participe la acest program se pot înscrie și pot obține informații la adresa de e-mail [email protected]o
Mai multe detalii despre program pe: http://www.erudio.ro/ro/erisma/
Erisma-Leadership Creativ, primul program ERUDIO, a fost lansat in 2005. Astăzi Erisma a ajuns la 29 de serii consecutive, peste 600 de absolvenți, manageri de top și lideri din mediul de afaceri românesc.