Inedit: Ce poți descoperi în capitala-gazdă a Eurovision 2017
În ceea ce privește desfășurarea concursului european de muzică Eurovision 2017, România va fi reprezentată de Ilinca și Alex Florea, care vor interpreta piesa ”Yodel it”, după ce joi seară s-au calificat în marea finală. Finala Eurovision 2017 poate fi urmărită sâmbătă, 13 mai, live pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22:00 și în sistem de live streaming, pe internet, pe site-ul tvr.ro.
În ceea ce îi privește pe cei care doresc să călătorească spre Kiev, ori se află deja în vizită acolo, specialiștii momondo.ro au selectat câteva dintre locurile din oraș care merită să fie vizitate. Și nu numai atât.
Fă o plimbare pe Landscape Alley
Kiev-Pecherska Lavra este un complex de mănăstiri ridicat într-unul dintre cartierele centrale (Pechersk), considerat unul dintre cele mai sfinte locuri ortodoxe. Orice iubitor al mediului înconjurător va aprecia faptul că mașinile sunt interzise în această zonă, unde va descoperi o atmosferă de pace, alături de o arhitectură conservată de UNESCO și protejată de administrația locală. Tot aici, turnul cu clopot te plasează într-unul dintre cele mai înalte puncte ale Kievului.
Landscape Alley este o cărare încântătoare ce străbate dealurile din Kiev. Începe drumeția din fața Muzeului Național de Istorie și ține-o tot înainte pe cărarea șerpuită de circa un kilometru. Vei trece pe lângă Biserica Sfântul Andrei (construită în stil baroc) și vei admira o mulțime de obiecte de artă contemporană. Nu departe vei da de una dintre cele mai vechi străzi pietonale din Kiev, zisă Descendentul lui Andrei, plină cu standuri cu suvenire, magazine și restaurante.
Situat de-a lungul malurilor râului Dnieper, Podil este unul dintre cele mai vechi cartiere din Kiev. Are propriile obiective istorice și înfățișează o arhitectură veche de toată frumusețea.
Pierde-te în mulțimile din parcul Taras Șevcenko
În parcul central Taras Shevchenko (denumit după poetul și pictorul ucrainean de renume) vei întâlni tot soiul de locuitori ai orașului, reuniți sub raze de soare și aer de pădure. Ia o pauză de la centrul zbuciumat al orașului și ascunde-te la umbra unuia dintre copacii bătrâni de secole, în timp ce urmărești oamenii ce se perindă pe lângă tine sau citești o carte.
Poate te va surprinde, poate nu, dar află că Cernobîl, spațiul considerat cândva drept unul dintre locurile letale ale planetei și o zonă interzisă, este acum o atracție cât se poate de populară ce atrage mii de vizitatori în fiecare an. Acestora nu le este permis să intre singuri în Zona Interzisă, așa că cel mai bine ai face să rezervi unul dintre numeroasele tururile organizate.
Nu uita să faci un tur prin Pyrohiv. Acest cartier situat în periferia sudică a Kievului ascunde Muzeul Arhitecturii Populare și al Vieții Rurale din Ucraina, un parc uriaș, unde e reprezentată arhitectura folclorică specifică tuturor regiunilor ucrainene.
Mănâncă în stil modern
Dacă te-ai gândit să încerci ceva din mâncarea ucraineană, atunci nu ai voie să pleci acasă fără să fi trecut pragul restaurantului Ostannya Barikada. Restaurantul este ascuns în Globus Mall, sub Maidan Nezalezhnosti – piața centrală din Kiev ce a atras atenția globală atât în timpul Revoluției Portocalii din 2004, cât și în timpul Revoluției Demnității (Euromaidan) din 2014.
Apoi, mai există restaurantul Sofra, deținut de o familie de tătari din Crimeea, cu porții incredibile de Plov (orez cu carne de miel), Shashlik (shish kebab) în meniu și probabil cea mai elegantă servire a cafelei din oraș.
Hostelul Dream House este probabil cel mai primitor hostel din Ucraina. Îl găsești pe strada principală de care povesteam mai devreme, Descendentul lui Andrei. Cafeneaua Druzi Cafe de dinăuntru are o mâncare excelentă. Iar dacă vrei ceva cu dichis, alege hotelul 11 Mirrors Design – singurul hotel-butic din centrul orașului Kiev, iar aici totul se prezintă în termeni de servicii excelente și înaltă abundență. Poziționat în centrul vechi, hotelul este deținut de celebrul campion la box, Wladimir Klitschko.
Marele concurs
Nu în ultimul rând, totul este gata pentru marele concurs de la Centrul Internațional de Expoziții de la Kiev, care se va desfășura sâmbătă 13 mai. Centrul are o capacitate de 11.000 de spectatori pe care organizatorii îi așteaptă, în pofida situației economice dificile a țării. Ca un fapt inedit, săptămâna trecută, în fața temerii ca 200 de milioane de telespectatori din toată Europa să vadă sâmbătă locuri goale în sală, organizatorii au decis să scadă biletul de intrare la aproximativ 499 de grivna (aproape 20 de dolari).
Nu ne rămâne altceva decât să urăm călătorie plăcută celor care aleg această destinație și…succes România la Eurovision!