ING Asigurări de Viață și ING Pensii lansează aplicația mobilă MyING
„Pentru industria de asigurări și pensii private, asimilarea celor mai noi tehnologii și integrarea canalelor moderne de interacțiune cu clienții reprezintăun factor de succes și diferențiere tot mai important, specific erei digitale în care trăim. La ING, ne dorim să rămânem în prima linie a inovației în beneficiul clienților noștri și, pornind de aici, am dezvoltat și lansat aplicația mobilă MyING pentru a le oferi acestora accesibilitate sporită și control, de oriunde și în orice moment, asupra portofoliilor pe care le dețin la ING”, a declarat Carmen Soare, Director de Marketing ING Asigurări de Viaţă.
Conținutul este intuitiv, structurat în funcție de nevoile clienților, iar accentul este pus pe utilitatea practică şi uşurinţa în utilizare. Astfel, clienții ING au acces rapid la cele mai importante detalii privind contractelelor de asigurare de viaţă, pensii private obligatorii sau pensii facultative. Totodată, aceștia au posibilitatea de a-și actualiza datele personale, pot face plăți ale primelor de asigurare în condiții de securitate sporită, pot consulta istoricul plăților efectuate pentru contractele de asigurări de viață sau pot vizualiza istoricul contribuțiilor realizate pentru fondurile de pensii facultative sau obligatorii. În plus, aplicația permite contactarea directă a consultantului financiar.