Intuiţia: sursa inteligenței spirituale în leadership
Alți factori care au alimentat reticența față de tema inteligenței spirituale (SQ) erau (și mai sunt încă!) promovarea în exces a inteligenței emoționale (EQ) cât și lipsa cunoașterii de către oamenii de business a diferenței dintre EQ și SQ. Esența SQ este100% intuiția, intuiția fiind „cea mai înaltă treaptă a conștiinței”. Dar liderii transformaționali sunt o pasăre rară, pentru că puțini oameni de vârf din business au curajul să slăbească ego-ul, puterea și controlul în favoarea intuiției și să facă saltul către un nivel de conștiință superior. În realitate, liderii de tip transformațional nu sunt prea agreați, pentru că superiorii care i-ar recruta în poziții-cheie au profilul caracteristic omului de business care percepe intuiția și orientarea către oameni ca fiind semne ale vulnerabilității.
Diferența dintre EQ și SQ
Inteligența emoțională (EQ) este inteligența adaptabilă, ne ajută să ne adaptăm mai ușor deciziile și comportamentul în fața unor situații noi – neprevăzute, contexte sau oameni; în timp ce SQ este inteligența transformațională, evolutivă care îi ajută pe lideri să transforme companiile și să le ducă la progres prin empowerment, creativitate, inovație și viziune.
În lumea dură a business-ului – mai ales în rândul managerilor de top – există o teamă evidentă de a pronunța cuvintele: intuiție, emoție sau conștiință…de parcă ei nu ar fi oameni. Intuiția este vocea noastră interioară, „vocea sufletului”, de aceea este greu acceptată în mediul pragmatismului absolut, mai ales pentru că nu poate fi cuantificată. Este adevărat că alegerile făcute după vocea interioară nu pot fi nici analizate și nici evaluate imediat în tabele sau rapoarte analitice, însă ele își arată efectele pozitive ulterior implementării deciziilor luate. Intuiția trebuie urmată și atât! De aceea este intuiție!
Tot parcursul meu profesional s-a bazat cel puțin 50% pe intuiție, funcționând atât în business, cât și în carieră în mod perfect sincronic. Foștii mei superiori nici până azi nu au înțeles că eu am reușit să fac performanță folosindu-mă din plin de vocea mea interioară. Dacă managerii de top din companii și-ar urma mai des intuiția, ei ar putea deveni făuritori de lucruri mărețe și nu sclavii sau victimele companiilor pe care cu atâta mândrie le conduc. Poziționarea în business este așa: Ego versus intuiție, forță și mândrie versus empatie și armonie! Pentru că nu vreau să generalizez, estimez că cele dintâi reprezintă peste 90%.
Câteva semne ale inteligenței spirituale:
- Conectarea puternică la profesie, contexte și persoanele potrivite stadiului evolutiv al companiei și al carierei lor;
- Încredere în ceea se simt și curajul de a lua decizii bazate pe direcții care sunt dictate de vocea interioară, mai ales în momente de incertitudine a informațiilor disponibile;
- Creativitatea si vizionarismul, iubirea și respectul pentru oameni;
- Capacitatea de a distinge adevărul, ceea ce le permite să fie obiectivi și imparțiali.
Intuiția este atribuită în special femeilor. Personal cred că este o prejudecată: intuiția este atributul oamenilor curajoși, care acceptă drumul către conștiința de sine. Acesta este adevăratul curaj! Oamenii din business încă se tem de intuiție, tind să se folosească de rațiune, logică, lucruri verificate și sigure – nu de alta, dar așa se pot justifica mai ușor în cazul unui eșec.
În ochii majorității, intuiția este ceva nesigur, nepalpabil, nemăsurabil, deci nu poate fi printre instrumentele decizionale dovedite sau care pot fi explicate științific. Eu m-am folosit des de intuiție, atât în decizii operative, cât și în decizii strategice sau cele legate de selecția sau promovarea oamenilor-cheie. De exemplu, ori de câte ori, în procesul de recrutare, aveam în față doi manageri cu experiență profesională și competențe egale, alegerea am făcut-o pe baza „feelingului”… Și am avut fler.
O singură dată s-a dovedit o decizie neinspirată, dar acest risc ar fi existat și dacă alegerea ar fi fost făcută pe baza unor tabele comparative de evaluare. La fel și în carieră: ori de câte ori am pus o firmă pe roate, vocea mea interioară mi-a „dictat” și mi-a adus în cale noi oportunități, noi provocări; vă spun asta din perspectiva unui om care a activat într-o varietate de industrii și companii.
În 2008, când am preluat mandatul de CEO la Fabryo, exista o dilemă în ceea ce privește direcțiile de dezvoltare pe canale: în ce investim mai mult? În segmentul DiY sau cel de B2B (zona de construcții)? Acționarii doreau accelerarea dezvoltării segmentului profesional, însă intuiția îmi spunea că nu este încă pregătită compania pentru asta. Timpul era limitat, trebuia luată decizia pentru o cercetare de piață, altfel riscam să pierdem sezonul pentru o comunicare eficientă de marketing… și atunci, fără să dețin încă suficiente informații, mi-am urmat intuiția. Am optat pentru un studiu în segmentul de DiY, iar această strategie urma să fie cartea noastră câștigătoare, strategia care ne-a adus în mai puțin de un an leadershipul de piață cu brandul savana. De pe locul trei la preluare, pe locul întâi în doar nouă luni. În 2009 a început declinul pieței de construcții, înregistrând în trei ani o scădere de până la 58%. În aceste condiții am crescut continuu în segmentul DiY dezvoltând o cultură a activităților de bricolaj, proiect care a favorizat construirea de brand equitiy, dezvoltare și evoluțiile ulterioare ale companiei.
Dezvoltați-vă al 6-lea simț! Intuiția vă poate arăta calea de urmat. Calea corectă, cu riscuri minime. Valabil atât pentru indivizi, manageri, cât și pentru companii. Organizațiile sunt formate din oameni, deci au și ele suflet; ascultați-le vocea interioară prin oameni și veți găsi cele mai bune soluții la provocările cu care vă confruntați!
Aliz Kosza este Business Mentor & Strategist. Cu o carieră profesională de peste 36 de ani, Aliz Kosza este una dintre cele mai experimentate femei de business din România care a condus timp de 25 de ani companii de top precum Orkla Foods Romania, MOL Romania sau Fabryo Corporation, contribuind la modelarea și inovarea altor companii din 16 industrii.
Din 2012 este business mentor și strateg, transferând experiențe și principii de business antreprenorilor și managerilor care doresc să își reinventeze afacerea prin: leadership, transformare organizațională, abordare pragmatică și eficiență a afacerii, bazată pe definirea și implementarea corectă a strategiilor integrate și construirea de modele de business sustenabile pe termen lung. Aliz Kosza este creatoarea brandului Conferințele Sufletul în Business.