JOS BIROCRATIA!
Pentru a nu taia elanul investitorului cu teancul de hartii pe care trebuie sa il plimbe de la un ghiseu la altul, Romania va participa alaturi de celelalte state membre ale Uniunii Europene la un exercitiu. Acesta vizeaza reducerea timpului pe care administratorii societatilor comerciale il petrec indeplinind proceduri birocratice si, foarte important, reducerea costurilor administrative. Altfel spus, se doreste masurarea costurilor administrative si identificarea oportunitatilor de reducere a sarcinilor administrative.
Prezentarea exercitiului
Programul mentionat mai sus a fost prezentat in cadrul evenimentului "Reducerea sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri", organizat in aprilie la Palatul Parlamentului. Organizata de catre Departamentul pentru Afaceri Europene (Guvernul Romaniei), in colaborare cu Comisia Europeana, conferinta a adus in jurul unei mese rotunde reprezentanti ai Comisiei Europene, ai administratiei publice centrale, ai Parlamentului si ai mediului de afaceri din Romania – organizatii si asociatii patronale. Evenimentul a fost deschis si prezidat de catre Adrian Ciocanea, secretarul
de stat care coordoneaza DAE, si i-a avut ca invitati de onoare pe Charles-Henry Montin, reprezentant al Comisiei Europene (DG Enterprise and Industry) si pe Tim de Meyer, reprezentant al Consortiului alcatuit din Capgemini, Deloitte si Ramboll, care se ocupa de exercitiul de masurare a costurilor administrative. Vorbitorii au explicat continutul si componentele acestei initiative, atat la nivel comunitar, cat si la nivel national. S-a insistat asupra masurarii costurilor administrative, respectiv acele costuri suportate de companii, sectorul asociativ, autoritati publice si cetateni pentru a indeplini obligatiile legale de furnizare a informatiilor privind activitatile sau productia lor catre autoritati publice sau entitati private.
Cu 25% mai putine sarcini administrative
Programul Comisiei Europene vizeaza 13 domenii prioritare pentru oportunitatile de masurare si reducere a sarcinilor administrative, acoperind un numar de 42 de acte normative comunitare. Domeniile selectate sunt: Agricultura si Subventiile Agricole, Legislatia privind statutul si contabilitatea companiilor, Politica de Coeziune, Mediu, Servicii financiare, Legislatia fiscala / TVA, Pescuit, Siguranta alimentara, Protectia sanitara, Achizitii publice, Statistica, Transportul si Mediul de lucru/Raporturi de munca. Scopul final al acestui program este ca pana in anul 2012 sa se reduca cu 25% sarcinile administrative ce rezulta din legislatia comunitara. Unul dintre punctele cele mai importante ale acestui program va fi reducerea birocratiei in domeniul IMM-urilor. Radu Kubinschi, Manager Grants & Incentives, Deloitte Romania, considera ca reducerea sarcinilor administrative afecteaza in mod pozitiv atat companiile mici, cat si pe cele mari – permitandu-le sa economiseasca resurse pe care sa le aloce pentru dezvoltare. Dar, pentru IMM-uri, conformarea la obligatiile de informare impuse prin legislatie ridica probleme de supravietuire.
Pentru o economie europeana puternica
Programul urmareste sa identifice zonele de reglementare care genereaza cele mai multe sarcini administrative pentru companii, in scopul de a gasi solutii pentru reducerea acestora fara a afecta insa, obiectivele legislatiei. Acest fapt il determina pe Radu Kubinschi sa fie optimist in ceea ce priveste felul in care va fi primit programul de catre comunitatea oamenilor de afaceri din Romania si sa vorbeasca despre o economie europeana mult mai puternica. "Sunt convins ca de indata ce comunitatea oamenilor de afaceri va vedea beneficiile concrete aduse de aceste initiative, programul va fi sprijinit din plin de oamenii de afaceri", completeaza reprezentantul Deloitte. Mai mult decat atat, el este de parere ca daca aceasta tinta va fi atinsa, companiile europene vor putea sa se pozitioneze mai bine fata de concurenta, putand sa propuna preturi mai competitive pentru serviciile si produsele pe care le promoveaza si realizand astfel obiectivele Agendei Lisabona de a face din economia europeana cea mai puternica economie a lumii.
Economii de miliarde de euro
Potrivit informatiilor furnizate de Claudia Secu, director al Directiei Drept European si Armonizare Legislativa din cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene, se estimeaza ca doar prin eliminarea sarcinilor administrative cu titlu facultativ, la nivel comunitar se va realiza o economie de doua miliarde de euro. "Avem convingerea ca mediul de afaceri din Romania se va implica in demersurile nationale desfasurate in acest scop, intelegand ca este vorba despre o conditie esentiala pentru propriile companii de a investi, inova si prospera. Atat IMM-urile, cat si marile companii vor resimti procesul de reducere a birocratiei, rezultatele fiind benefice in ambele cazuri. De asemenea, prin acest demers care vizeaza o mai buna reglementare, se va putea realiza o crestere a increderii intre factorii de decizie si mediul de afaceri, precum si intre acesta din urma si beneficiari", completeaza reprezentantul Departamentului pentru Afaceri Europene.
Poate in curand cozile de la ghisee vor fi mai mici si numarul formularelor care trebuie completate se va diminua. Poate daca vom considera acest program un prim pas in reducerea birocratiei si daca efortul va fi sustinut in mod egal de toate verigile lantului, pana in 2012 vom ajunge sa reducem in mod vizibil procedurile si costurile administrative si vom face afaceri intr-o Romanie mai competenta si mai transparenta.