Klaus Iohannis îşi lansează cartea la Gaudeamus
Târgul Internaţional de Carte se desfăşoară anul acesta între 19 şi 23 noiembrie, locul rămânând acelaşi, şi anume Pavilionul Central Romexpo. Programul zilnic de vizitare a târgului este între orele 10.00 şi 20.00. Invitatul de onoare al acestei a XXI-a ediţie a Gaudeamus este Federaţia Rusă, iar partener privilegiat este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, Preşedintele de onoare al Gaudeamus 2014 fiind domnul Benoît Rutten, preşedintele GADIF.
Ziua Preşedintelui
Deschiderea oficială a evenimentului are loc astăzi, 19 noiembrie, la ora 12.00, însă prima zi a târgului devine, într-un fel, şi cea mai importantă deoarece Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, îşi lansează cartea , după care participanţii sunt invitaţi la o sesiune de autografe.
Apărută la Curtea Veche Publishing, Pas cu pas este o formă de împărtăşire a omului care a reuşit să coaguleze în jurul său într-un timp record cei mai mulţi români, şi din ţară, şi din diaspora, şi să devină pe 16 noiembrie Preşedintele României, primul preşedinte român de altă etnie decât cea română.
KLAUS IOHANNIS: „Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învăţat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva şi profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit şi tot ceea ce am înţeles de-a lungul unei vieţi cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viaţa mea privată a fost, pentru cei mai mulţi, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi-am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viaţa simplă, de zi cu zi: calmul, discreţia, înţelegerea.”
Lansarea este programată pentru ora 17.30, la standul editurii.