La granița dintre noi și noi. Ieșirea de pe pilotul automat
Se vorbește foarte mult, în ultima vreme, despre faptul că suntem la începutul unei noi ere, a muncii și a vieții, pe care o numim lumea post Covid. O lume pe care, la nivel personal, ne-o dorim mai bună, mai echilibrată, mai empatică, iar organizațional, mai agilă, mai flexibilă, mai puțin tensionată.
În acest context, se folosește tot mai des sintagma „Marea Resetare” (The Great Reset) și nu doar în sensul ”oficial”, cel de reconstrucție a societății într-un mod durabil, ci și din perspectiva personală, extrapolând conceptul great reset de la nivel global, economic, la nivel de individ, de organizație. Tocmai de aceea, ideea de a conserva oportunitățile crizei, de a dezvolta lecțiile învățate în ultimii ani și reconstrui pornind de la ele capătă tot mai multă susținere în rândul tot mai multor categorii socio-profesionale. Explicabil, de altfel, în aceste vremuri atât de imprevizibile și dificile, când tot mai mulți dintre noi simțim că e nevoie de o regândire și reașezare a priorităților, de o reprogramare echilibrată a vieții. Pentru că, nu-i așa?!, nu poți construi o lume nouă cu oameni și obiceiuri vechi.
Când viața ți-a rămas prea mică…
Cristina Oțel este Trainer și Life Design Coach. Ea este cea care, de mai bine de 3 ani, ne invită săptămânal la Pauza de bine, un podcast de life design, despre cum să îţi creezi o viaţă care să te împlinească. Îmbinând neuroștiința cu elemente de psihologie pozitivă, Cristina face design de experiențe de învățare și facilitează workshop-uri pe teme ce țin de self, life și work design, mindset, rescrierea convingerilor limitative, emoțional fitness, well-being. Se prezintă, însă, într-un fel aparte: ”Bună! Sunt Cristina Oțel și îi ajut pe oameni să se elibereze din viețile care le-au rămas mici și să își creeze vieți pe care să le iubească. (…) Îi însoțesc pe drumul evoluției personale cu speranța că asta îi va ajuta să trăiască aliniat cu valorile lor și să strălucească așa cum doar ei o pot face”.
Ca specialist în transformare, în eliberarea din vieți în care nu te mai simți confortabil, cum simte și comentează Cristina această dorință (sau nevoie?!) de ”great reset”?
Din experiența personală, dar și a lucrului cu oameni aflați în situații, stări și conjuncturi diferite, Cristina face un rezumat și explică: ”După perioada de lockdown, în care mulți dintre noi ne-am simțit copleșiți, bulversați și dezrădăcinați cumva, mulți am acceptat că vechiul normal nu va mai reveni. Iar cei care au acceptat asta, au început să își dea voie să își imagineze posibilități, să exploreze ideea de reset dintr-un spațiu de curiozitate. Tot din observațiile mele, aș spune că acest reset este încă în desfășurare”.
Da, a fost un șoc inițial care ne-a zguduit și ne-a forțat să ieșim de pe pilot automat, continuă ea, am făcut schimbări, am testat noi feluri de a fi și de a face, am acumulat deja experiență, am început să ne construim reziliența. Însă, în faza aceasta, când ne mai așteptăm la noi valuri de Covid, ”simt că încă facem reglaje, unele de finețe, care să ne ajute să funcționăm optim în acest nou normal, nu doar să supraviețuim. Văd asta atât la nivel personal, cât la nivel organizațional”.
Gestionarea emoțiilor, esențială
Dar este pregătită și dispusă societatea românească, inclusiv mediul de business, să ofere cadrul propice resetării?
Înainte de a întreba asta, sugerează Cristina, e important să ne întrebăm dacă noi, personal, suntem pregătiți și dispuși să îmbrățișăm schimbarea. Ea, de exemplu, poate și prin prisma meseriei sale, pune accent întotdeauna pe ceea ce are sub control, pe ce gândește, ce simte, ce face și este mai puțin atentă la factorii externi: ”Felul în care gândesc, convingerile mele, calitatea întrebărilor pe care mi le pun sau mindset-ul, pe scurt, va determina felul în care mă poziționez. Chiar dacă mediul sau circumstanțele sunt favorabile, atâta timp cât gândurile mele mă țin blocată în poveștile pe care mi le spun și care îmi iau din puterea personală, nu mă voi adapta. Felul în care îmi gestionez emoțiile – dacă le ignor, controlez, dacă le bag sub preș sau dacă le creez spațiu – va avea un impact semnificativ asupra capacității mele de a face acest reset. La fel și acțiunile mele”, recunoaște ea, încercând ca, prin exemplul personal, să ridice fiecăruia dintre noi propriile semne de întrebare.
Ce înțelegem din această mărturisire? Că lumea, societatea, mediul de business, dincolo de declarații și asumări teoretice, sunt pregătite de ”great reset” doar în măsura în care fiecare dintre noi o acceptă și o pune în practică.
Cine este Cristina
Ca, de altfel, pe toți cei trei invitați din acest Cover, am rugat-o și pe Cristina să se prezinte, în sensul în care mi-am dorit să aflu ce impact au avut ultimii 2 ani și jumătate asupra ei, ca om și ca profesionist, asupra valorilor și credințelor sale, dar și a priorităților.
Sunt un om care caută să trăiască tot mai conștient și mai aliniat cu valorile și misiunea sa, spune cu sinceritate Cristina, un partener de călătorie pentru clienții mei în procesele lor de transformare și ”cred într-o lume în care oamenii au încredere în ei să se elibereze din strânsoarea vieților care le-au rămas mici și să își creeze unele care să le vină ca turnate”.
Însă, cu toate aceste credințe și valori bine fixate în mental și cu toată pregătirea profesională în a gestiona momentele critice, recunoaște deschis, nici ea nu e ”imună” la căderi. Doar că știe cât de important este, ca din fiecare experiență, chiar și dintr-una negativă, la sfârșit să extragă esențialul și să transforme chiar și o criză majoră în oportunitate: ”Am trecut printr-o formă moderată de Covid (ca gravitate a simptomelor, mă refer) la pachet cu cei doi copii, m-am confruntat cu ceva gânduri negative, am trăit emoții puternice, oboseală persistentă și tot felul de neplăceri. Însă, azi, uitându-mă în urmă, aș descrie pandemia ca un catalizator pentru procesul meu de evoluție personală și profesională. La nivel personal, deși lucram deja de ani de zile cu mine, mi-am început procesul terapeutic și explorez și azi colțuri de minte și suflet care au nevoie de atenție și iubire. La nivel profesional, în pandemie mi-am mutat business-ul de training și coaching integral online, iar asta m-a ajutat să pot lucra cu oameni din multe colțuri ale țării și lumii, mi-a oferit mai multă libertate și flexibilitate în program și, foarte important, timp pentru mine și familia mea”.
Un timp care, însă, a devenit tot mai greu de gestionat, după ce pandemia a amestecat haotic granițele între viața personală și cea profesională.
Life design, un proces de-o viață
Astăzi, încă mai lucrăm la ordonarea dezordinei, proces îngreunat de cascada de crize care ne ține într-o permanentă alertă. De aici, poate, și această nevoie de un nou life design. Pe ce piloni ar trebui însă să reașezăm noua viață, astfel încât să ne placă să fim în ea?
Mai ales la începutul pandemiei și, apoi, al războiului din Ucraina, am funcționat din instinctul de supraviețuire, descrie contextul Cristina Oțel. După ce emoțiile au început să se domolească și ”am pus în mișcare” partea rațională a creierului, care vede opțiuni, soluții, face planuri etc., am început să punem accentul pe cele 3 lucruri ce sunt în controlul nostru și pe care le-am menționat mai devreme: ce gândim, ce simțim, ce facem.
De aici mai departe însă, pe măsură ce începem să gustăm din viața trăită conștient, după chipul și asemănarea noastră, nu după așteptările altora, ne îndeamnă Cristina, procesul de life design trebuie să fie unul de-o viață: ”Practic, trebuie să facem constant modificări mai mici sau mai mari și să (re)proiectăm viața în funcție de evoluția noastră, de nevoile noastre. Nu putem împiedica pandemia, războiul, criza economică, dar putem să ne concentrăm pe lucrurile, locurile și comunitățile unde putem avea impact”.
Cine sunt? Ce știu să fac? Ce (nu) îmi place să fac? Ce îmi aduce bucurie? Cum arată succesul pentru mine? Cum îmi pot infuza viața cu toate acestea, indiferent de context? Sunt doar câteva întrebări la care ne invită să reflectăm, pentru că, ne dă asigurări, viața trebuie să ne-o transformăm de la interior spre exterior.
O reflectare a „cine suntem noi”
Și atunci, spre ce ar trebui să ne canalizăm energiile? Cum să ne activăm perpetuu puterea interioară? ”Pe conștientizarea de sine, pe acel self-awareness, pe a sta cu noi, cu gândurile și emoțiile noastre”, răspunde simplu invitata mea. Pentru că, explică ea, ”nu poți schimba lucrurile pe care nu le conștientizezi mai întâi. Life Design poți face doar dacă exersezi ieșirea de pe pilot automat. Și, pe lângă împrietenirea cu noi, aș mai așeza și deschiderea să cerem ajutor”.
Și spune asta convinsă că toate aceste căutări pe cont propriu ne duc doar până într-un punct, dincolo de care avem nevoie de specialiști care să ne însoțească în proces. Și tot la ajutor încadrează și apartenența la diverse grupuri și comunități de oameni cu preocupări și valori similare: ”Nu suntem singurii care se confruntă cu diverse provocări și eu am șansa să văd în mod repetat puterea vindecătoare a comunităților cu care lucrez, în care oamenii cresc, se susțin și se inspiră reciproc și leagă relații care se mențin și după terminarea programului”.
Fiecare dintre noi are responsabilitatea să înțeleagă ce e important pentru sine, să identifice încotro se îndreaptă, de unde pornește și care sunt ariile prioritare ale vieții de care să se îngrijească pentru a se îndrepta spre rezultatul dorit, detaliază Cristina. Fără reperele acestea, riscăm să fim ”ca niște frunze în bătaia vântului și să alergăm orbește după lucruri pe care le vedem la alții”.
Și odată ce avem reperele – unde vrem să ajungem, de unde plecăm, de care arii ne ocupăm cu priorotate – să ne concentrăm pe a construi obiceiuri sănătoase urmând strategia pașilor mărunți, dar făcuți constant, ”în loc de salturi uriașe și deseori nerealiste, care ne sperie, ne copleșesc și asta ne facem să renunțăm. Când vine vorba de obiceiuri, repetiția bate intensitatea”.
E important și să ne înconjurăm cu oameni care cred în noi, care împărtășesc valori similare cu noi, care au misiuni complementare cu ale noastre, să petrecem timp cu oameni care ne inspiră și ne suflă în aripi, mai recomandă Cristina. Iar aici, pe lângă o bună cunoaștere de sine, aliați ne sunt limitele personale, care ne ajută să rămânem noi ÎN viața noastră, granițe pe care să le comunicăm și celor cu care interacționăm.
”Viața noastră ar trebui să fie o reflectare a cine suntem noi, nu o reacție la oameni pe care nu vrem să îi supărăm”, a încheiat ea.
Cover Story, ediția nr. 279:
- Adevăruri incomode ce ne-au învățat lecția responsabilității
- Între profit și risc: Raluca Fișer, despre valori, aspirații și orașele viitorului. Oaze de prosperitate, nu deșerturi urbane și umane
- Experții Forvis Mazars la intersecția dintre ESG și cei trei P – People, Planet, Profit. Drumul către un nou standard de excelență în afaceri
Q&A: Mai devreme sau mai târziu, ceea ce NU am vindecat la noi se arată în business
Suntem conștienți, pericolul nu a trecut definitiv. Sunt știri cu valul 6, valul 7, sau al câtelea o mai fi! Respirăm însă mult mai adânc, ne reîmprospătăm periodic rezervele de creativitate și curaj și ușor-ușor înlocuim schimbările ori deciziile de criză cu schimbări ori decizii pe termen mediu și lung. Vedem viitorul diferit, avem felurite așteptări de la ce urmează, iar în ceea ce privește munca, există încă divergențe de opinie între așteptările liderilor și prioritățile angajaților. De aceea, pentru a întregi tabloul general al temei, am mutat discuția spre zona organizațională și, împreună cu invitata mea, am încercat să luăm și pulsul mediului de business.
Cristina, cum simți tu liderii, mai degrabă nostalgici după trecut sau deciși să pășească în noua eră?
Din punctul meu de vedere, atât organizațiile, cât și angajații sunt încă în plin proces de adaptare. După o perioadă de criză/supraviețuire și măsuri pe termen scurt, după adaptarea la work from home, observ că focusul se mută pe decizii strategice pe termen mediu și lung. Am și acum în desfășurare proiecte de coaching cu lideri seniori din organizații care sunt din nou într-o restructurare și regândire a modelului de business. Sau proiecte de training care pun accentul pe gestionarea energiei, mai degrabă decât a timpului, pe personal leadership, life design, pe pregătirea următoarei generații de manageri sau formatori interni. Sunt demersuri care vizează mai puțin partea de supraviețuire (surviving) și mai mult partea de înflorire/creștere (thriving).
Pe cei mai mulți dintre liderii cu care am bucuria să lucrez îi simt dornici să crească și să descopere ce urmează. Tot legat de well-being și de conștientizări, am întâlnit multe persoane care au optat pentru un an sabatic, pentru a se recupera după oboseala acumulată și a-și clarifica direcția pe care vor să o urmeze pe viitor.
O categorie aparte de self leaders pe care vreau să îi menționez aici, și cu care am lucrat mult în ultimul an și jumătate, sunt antreprenorii, de fapt antreprenoare cu afaceri mici, pe care pandemia le-a împins să investească în ele (mai devreme sau mai târziu ceea ce nu am vindecat la noi se arată în business), să reproiecteze business-urile și să lucreze smarter not harder.
Ce cuprinde noul set de preocupări și priorități organizaționale?
În completarea ideilor de mai sus, experiența mea din ultimii ani îmi arată o preocupare mai accentuată pentru starea de bine a angajaților. Se investește în procese de coaching, în programe de training care nu vizează doar competențele aferente anumitor job-uri, ci merg și spre zona mai puțin tangibilă – mindfulness, well-being, gestionarea emoțiilor, mindset, reziliență…
În același timp, tocmai pentru că oamenii se simt mai liberi și mai încrezători, apare (în anumite companii) migrația personalului și ratele de atriție cresc. E cumva firesc, având în vedere că în perioada pandemiei mulți angajați au ales să își păstreze locurile de muncă, deși nu se mai regăseau în ce făceau.
Care sunt, așadar, noii catalizatori în procesul de reașezare organizațională?
Pe de o parte, îi simt obosiți și prinși încă în procesul de recalibrare/ reașezare. Au fost ani intenși, cu provocare după provocare, în care paradigmele cu care operăm au fost provocate din greu și aud des verbalizată nevoia de pauză, de hai să ne mai oprim și să respirăm!. Pentru lideri, provocarea e dublă, pentru că se preocupă și de starea lor de bine și de nevoile proprii, dar și de oamenii din echipele lor, de mediul în care aceștia să își hrănească la rândul lor nevoile. Pe de altă parte, îi văd încrezători, mai plini de speranță, mai vulnerabili (și deci mai curajoși), motivați să exploreze noul normal, deschiși să îl calibreze/să facă reglaje fine în continuare și orientați poate mai mult pe colaborare, parteneriat, pe ideea de we are in this together.
În concluzie, cât de aproape sau de departe crezi că suntem de granița cu noul normal?
Din ce văd eu, ne apropiem de un nou normal pe care am început să îl întrezărim, să îl definim și mai avem nevoie să îl reglăm din mers.
Cred că ne-ar fi de mare folos să nu ne grăbim și să nu uităm lecțiile învățate în ultimii doi ani, să ne asigurăm că fiecare dintre noi clădim pe o fundație sănătoasă și rezistentă. Și mai cred în colaborare, în susținerea reciprocă, în puterea lui împreună, în faptul că impactul pe care îl putem produce în parteneriat cu ceilalți (colegi, colaboratori etc.) este mai mare decât impactul pe care îl putem avea individual.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 279
Pentru abonare, click aici
credit foto: istockphoto
