La licitație: Una dintre renumitele lucrări de istorie naturală din lume
Va fi pusă în vânzare în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată în luna iunie la New York, după cum au anunțat reprezentanţii casei Christie's.
Această carte din secolul al XIX-lea conţine peste 400 de ilustraţii colorate manual, reprezentând 1.037 de păsări, este una dintre cele doar 13 volume complete din acea ediţie care au supravieţuit până în zilele noastre şi care se află în proprietatea unor colecţionari privaţi, au declarat organizatorii. "The Birds of America" a fost publicată pentru prima dată ca o serie de facsimile între 1827 şi 1838 şi a prezentat în imagini îndelungata misiune a naturalistului John James Audubon, care a dorit să găsească şi să picteze toate speciile de păsări cunoscute din America de Nord. (https://www.reuters.com/article/us-auction-audubon/audubons-birds-of-america-could-fetch-12-million-at-ny-auction-idUSKBN1HW2DW)
Ilustraţiile sale sunt în realizate la scală de 1:1, reflectând decizia lui Audubon de a descrie păsările într-o manieră naturală, indiferent dacă era vorba despre flamingo sau despre păsări-colibri.
Încasările ce vor fi obţinute la licitaţie de pe 14 iunie vor fi donate în beneficiul Knobloch Family Foundation, care sprijină programe de conservare a plantelor, animalelor şi habitatelor naturale.
Cartea s-a aflat în ultimii ani în proprietatea regretatului om de afaceri şi naturalist Carl W. Knobbloch Jr., decedat în 2016, care a înfiinţat în Texas fundaţia ce poartă numele familiei sale. El a cumpărat volumul în 2012 de la moştenitorii celui de-al patrulea duce britanic de Portland cu suma de 7,9 milioane de dolari.