La Paşa vine un român cu medicamente pentru cămile şi mobilă tradiţională
Înrăutăţirea situaţiei din Uniunea Europeană, principala destinaţie a exporturilor româneşti, îi forţează practic pe producătorii români să caute noi pieţe de desfacere pentru mărfurile lor. În acest context, din ce în ce mai multe companii autohtone se orientează spre zona arabă, unde petrodolarii nu şi-au pierdut din puteri în urma crizei economice.
Arabii scot greu bani din buzunar. Se uită, se gândesc, negociază, revin şi apoi cumpără. Sunt imprevizibili, au o cultură diferită de cea europeană, iar ca român nu îţi este uşor să-i citeşti. Când crezi că nu mai ai nicio şansă să baţi palma cu ei, se întorc peste câteva săptămâni ca să încheie afacerea. Iar numărul cazurilor în care revin este din ce în ce mai mare. Şi asta pentru că arabii au început să prindă gustul mărfurilor româneşti, fie că este vorba despre alimente, haine, mobilă sau materii prime. Pentru România, oportunitatea de export este una imensă, iar piaţa lumii arabe promite mult firmelor noastre, în contextul în care exporturile către UE sunt amorţite.
Citiți articolul integral pe IncomeMagazine.ro