Litoralul a fost la mare căutare în concediile din vara 2013
Potrivit celui mai recent studiu MEDNET Marketing Research Center, 76,7% dintre persoanele din mediul urban, care sunt active pe piața muncii, au avut concediu de odihnă în vara acestui an (lunile iunie – august).
Orășenii intervievați care nu au avut concediu în această vară (23,3%) sunt mai degrabă persoane care lucrează în sectorul privat, cu vârsta peste 45 de ani.
Durata medie a concediului de vară a fost de 15 zile libere, angajații din sectorul public având, în medie, 20 zile de concediu, iar cei din sectorul privat beneficiind, în medie, de 11 zile de concediu.
Cei mai mulți respondenți au ales, pentru petrecerea concediului, destinații din România, primul loc în topul destinațiilor ocupându-l litoralul (35,9%), apoi stațiunile montane (27,8%) și vizitarea altor orașe (17,2%).
Orășenii intervievați care nu au plecat nicăieri în concediu (15,1%) sunt, în special, tineri cu vârsta cuprinsă între 25 – 29 de ani și cu un venit lunar net al familiei sub 2.501 de lei.
În ceea ce privește bugetul alocat concediului de odihnă, acesta a fost, în medie, de 1.690 lei. Astfel, 29,1% dintre persoanele intervievate au alocat pentru vacanța de vară o sumă de 1.000 de lei sau mai puțin, 22,5% o sumă cuprinsă între 1.001 – 2.000 lei, 11,0% între 2.001 – 3.000 lei, iar 15% au avut un buget mai mare de 3.000 de lei.
Cei care au petrecut concediul la mare, în țară, au alocat un buget mai mare comparativ cu aceia care au plecat la munte, în țară – 2.300 lei, respectiv 2.079 lei.
Cea mai mare suma a fost alocată de către respondenții care au ales să petreacă concediul la mare, în străinătate – în medie 3.598 lei.
Pentru 18,0% dintre persoanele intervievate care au avut concediu de vară, această perioadă a venit cu beneficii extra-salariale. În cea mai mare parte a cazurilor acestea au constat în bonus salarial (91,8%).