Luminița Teodorescu, despre utilitatea diplomei de chimist
Chiar dacă aparent diploma de chimist nu pare să fie de interes pentru angajatori, trebuie să știți că lucrurile s-au schimbat în ultimii ani. Astfel, tot mai multe companii și-au relocat o parte din operațiuni în România, lucru care a atras angajarea de specialiști din cele mai diverse domenii. Printre ele, profilurile tehnice sunt căutate în industria auto, a maselor plastice, a construcțiilor sau în farma, dar și în companiile afiliate la asociațiile profesionale și comerciale din domeniul chimiei industriale.
A fi chimist nu este egal cu a fi șomer, am înțeles din discuția cu Luminița Teodorescu, Managing Director al BASF România, care ne-a explicat cum a evoluat această profesie în România în ultimii ani, dar și câtă căutare are în piață un absolvent al Facultății de Chimie sau al oricărei alteia, cu profil tehnic.
Un indicator clar al interesului arătat de mediul de afaceri din România pentru angajații cu profil tehnic a fost reînființarea, în 2012, la cererea angajatorilor, a învățământului profesional.
Atât decizia de relocare a operațiunilor, cât și cea de înființare a unor școli profesionale are un impact clar asupra angajaților cu studii superioare în domeniul chimiei: pe de o parte, din punct de vedere managerial, echipele de tehnicieni au nevoie de coordonare; pe de altă parte, din punct de vedere operațional, stabilirea, derularea și evaluarea proceselor industriale necesită cunoștințe pe care cel mai adesea le dobândești în ciclul de învățământ universitar.
Mai mult, un top recent al College Choice – o publicație independentă dedicată celor aflați în căutarea domeniului de studiu potrivit, arată că în SUA, trei din primele 10 job-uri cu cel mai înalt nivel de salarizare sunt destinate absolvenților de chimie: inginer în chimie nucleară, inginer chimist și inginer în știința materialelor. Până la poziția 50 topul include 5 alte categorii de job-uri destinate absolvenților de chimie.
Site-urile câtorva dintre cele mai prestigioase universități suplimentează aceste opțiuni, incluzând profesiile de toxicolog, farmacolog, scriitor tehnic, profesor, consultant de mediu si multe altele pe o listă aflată în continuă expansiune; căci piața muncii evoluează odată cu avansul tehnologic și, așa cum ne arată evoluția domeniului IT&C, peste câțiva ani pot fi căutate profesii care astăzi nu există. Cât despre salarizare, Glassdoor.com oferă informații îmbucurătoare pentru mai toți profesioniștii care au absolvit facultăți cu profil tehnic.
Deși majoritatea informațiilor privind opțiunile profesionale provin din surse externe, în multe cazuri aceste opțiuni există deja și în România; trebuie doar să fii la curent cu informația și, în calitate de student/absolvent de chimie, să îți creezi oportunități pentru a intra în contact cu angajatorii care au nevoie de un astfel de profil.
Un aspect pe care ar fi bine ca absolvenții să nu îl neglijeze este cunoașterea unei limbi străine, de preferat engleza. Acesta este un atu important la interviu, pe de o parte pentru că industria chimică se bazează foarte mult pe inovație și pe schimbul de informații între colegi care adesea locuiesc în țări diferite, pe de altă parte pentru ca într-un job de vânzări constați uneori că nu toți clienții vorbesc limba locală.
„Chimia recrutării”
Compania pe care o conduce Luminița Teodorescu, de exemplu, a evoluat pe piața din România, creștere reflectată, printre altele, și în numărul de angajați. Managing Directorul ne oferă un exemplu concret: dacă în 2003 lucrau aproximativ 20 de persoane în birouri, acum sunt peste 100.
BASF a recrutat, în ultimii ani, specialiști pentru departamentele tehnic și vânzări ale diviziei de produse pentru protecția plantelor. Chiar dacă în acest moment nu are poziții deschise, în perioada următoare este planificată angajarea unor specialiști cu profil tehnic, familiarizați cu industria vopselurilor, auto, agronomie și a materialelor de construcții.
Luminița Teodorescu ne-a mărturisit și care sunt provocările cu care se confruntă atunci când vine vorba de recrutarea de noi specialiști: „De-a lungul anilor, când vine vorba de recrutare, mereu există provocări. Una pe care aș dori să o menționez este identificarea și atragerea unor persoane care sunt de profesie chimiști, dar care să activeze în funcții dintre cele mai variate, pe lângă cele clasice de tehnicieni și ingineri. De exemplu: în marketing, consultanță în vânzări, responsabili cu mediul. Pentru astfel de poziții avem în vedere atât abilitățile de vânzări, cât și cunoștințele din domeniul chimiei agronomiei sau construcțiilor, iar acest mix face adesea ca durata procesului de recrutare să fie mai extinsă."
Odată cu încheierea procesului de recrutare însă, investiția în oameni este semnificativă, atât ca timp, cât și ca resurse alocate pentru formarea profesională suplimentară. „În funcție de nivelul de experiență plătim peste nivelul pieței, iar oportunitățile de dezvoltare profesională internă (promovarea pe alte poziții la nivel național și regional) sunt semnificative”.