Managerii sunt orbi la pericolele ultra-conectării digitale

Un fenomen recent influenţează în mod spectaculos practica managementului: expansiunea tehnologiilor digitale şi impactul pe care-l au asupra vieţii noastre de serviciu şi a celei personale. Oare impactul lor asupra managementului a fost la fel de spectaculos? Răspunsul meu este: şi da, şi nu. Nu, fiindcă aceste tehnologii nu fac decât să întărească tocmai acele caracteristici care sunt de mult timp predominante în munca managerială. Dar da, fiindcă tocmai acest fapt ar putea să însemne că practica managementului este împinsă până dincolo de limita în care începe să devină înnebunitoare.

Managementul este o activitate agitată: este desfăşurată în ritm rapid, sub presiune mare şi este adesea întreruptă. Este o treabă orientată spre acţiune. Este, de asemenea, o activitate ce implică foarte multă comunicare: managerii vorbesc foarte mult şi ascultă foarte mult. Iar activitatea de management este, în general, atât laterală, cât şi ierarhică: studiile au arătat că managerii petrec cel puţin la fel de mult timp cu oamenii din afara unităţii pe care o conduc pe cât petrec cu oamenii din interior.

Cum afectează era digitală aceste caracteristici ale activităţii de management? Abilitatea de a comunica instantaneu cu oameni aflaţi oriunde în lume amplifică ritmul în care se desfăşoară activitatea de management, presiunile la care este supus managerul şi, cel mai probabil, şi întreruperile ce intervin în munca lui. Numai că mulţi manageri au ales şi au acceptat să fie întrerupţi cu mult înainte de apariţia emailului. Comunicarea digitală nu face decât să susţină acest obicei şi să-l amplifice. Nimeni nu-l forţează pe un manager să-şi verifice mesajele exact în momentul în care sosesc. Şi câte dintre ele merită oare răspunsurile imediate pe care le capătă?

Conectivitatea oferită de Internet nu le-a redus managerilor orientarea spre acţiune. Dimpotrivă: acum totul trebuie să fie rapid. Iar faptul că ei petrec mai mult timp ca înainte în faţa computerului, „lucrând” la tastatură, înseamnă că petrec mult mai puţin timp vorbind cu ceilalţi şi ascultându-i. Dar vehiculele de comunicare bazate pe text, precum emailul, sunt limitate doar la cuvinte, fără să-i permită managerului să audă tonul vocii celuilalt, să-i vadă gesturile, să-i simtă prezenţa. Or activitatea de management poate fi legată la fel de mult de interpretarea şi utilizarea acestor indicii non-verbale pe cât este legată de înţelegerea conţinutului scris. Am întâlnit odată un înalt oficial guvernamental care s-a lăudat că păstrează contactul cu subordonaţii lui corespondând cu ei prin email în fiecare dimineaţă la prima oră. Poate că era în contact cu o tastatură, dar cum putea să fie cu adevărat în contact cu oamenii aceia?

Tehnologiile ce permit comunicarea digitală ― şi, în particular, cea prin social media ― împing şi mai departe tendinţele „laterale” ale activităţii de management, făcând mai uşoară stabilirea de noi contacte şi menţinerea legăturii cu cele existente. Un lucru a fost întotdeauna adevărat: faptul că oamenii care sunt subordonaţi în mod direct unui manager sunt puţini şi în număr relativ fix în comparaţie cu reţeaua externă de contacte ale acelui manager. Astăzi, datorită acestor mijloace de comunicare, acest lucru este mai adevărat într-un grad exponenţial. Iar în acest fel, s-ar putea ca propriii subordonaţi ai managerilor să obţină o „bucată” mai mică din timpul managerilor – atât din punctul de vedere al cantităţii, cât şi din cel al calităţii timpului acordat.

Ca de obicei, „diavolul” acestor tehnologii poate fi găsit în detalii. Atunci când ritmul agitat devine de-a dreptul frenetic, managerii riscă să-şi piardă cumpătul şi să devină o ameninţare pentru cei din jurul lot. S-ar putea ca Internetul, prin faptul că le dă iluzia că ar deţine controlul, să le răpească de fapt multor manageri controlul pe care-l au asupra propriei lor activităţi.

Poate că managerul care se consideră ultra-conectat a devenit deconectat de la ceea ce contează cu adevărat. Nu cumva noile tehnologii distrug însăşi practica managementului şi, în acest fel, ne sărăcesc organizaţiile şi societăţile? Încă nu ştim – acum oamenii sunt mai înclinaţi să ridice în slăvi noile tehnologii decât să le examineze în mod obiectiv.

Dar uitaţi-vă în jurul vostru – la un coleg care a clacat de epuizare sau la un şef care îi înnebuneşte pe toţi. Apoi reflectaţi la această întrebare: oare aceste instrumente ne amplifică cele mai bune trăsături sau ni le amplifică pe cele mai rele? Fiecare dintre noi, indiferent că este manager sau nu, poate ajunge să fie fascinat de ele, iar în acest fel le permite să îl stăpânească. Sau putem face altceva: să le înţelegem şi pericolele pe care le prezintă, nu doar încântările pe care ni le oferă, iar în felul acesta să ajungem să le stăpânim noi pe ele.

Henry Mintzberg este scriitor şi expert în probleme de management.