MANDRIA LUCRULUI gandit (de) bine
Fac parte din categoria in crestere in cercul meu de cunoscuti, care citeste din ce in ce mai putina presa si care se uita din ce in ce mai putin la televizor. Unul dintre motivele principale este prezenta excesiva a raului inutil in aceste medii, in cele mai variate forme ale lui (inselaciuni, furturi, coruptie, violuri, dezastre, violente, in general, tot felul de nenorociri). Duc dorul stirilor pozitive, al vestilor care sa ma incarce si cu ceva bun, cu o idee, cu un gand, cu un motiv de admiratie sau de mandrie. Nu duc dorul Cantarii Romaniei. Dar simt ca in viata mea, prin mass-media, ar trebui sa intre si lucruri bune. As vrea sa aflu de acolo nu doar cum nu se face, cum nu se traieste, cum nu se respecta, ci si cum se fac toate astea si cine le face. Am nevoie si de modele, nu doar de anti-modele.
Inteleg foarte bine ca am o pretentie fara sorti de izbanda. Invitat acum cateva saptamani la o serie de emisiuni nocturne cu teme politice la Realitatea TV, mi-am permis sa atrag atentia interlocutorilor, intr-una dintre rarele si scurtele mele interventii, ca exageram cu propagarea exemplelor negative despre noi. Reactiile au fost imediate si viguroase: "Lasa-ne, domne’, sa ne vorbim de rau. Asta are un efect terapeutic". Perplexitatea mea in fata acestei atitudini a atins cota de avarie la o discutie ulterioara cu moderatorul emisiunii, in afara platoului. L-am intrebat cum spera ceva bun de la o audienta pe care o bombardeaza doar cu rau. Si mi-a zis ca e adevarat ca doua ore toata lumea a vorbit de rau pe toata lumea, dar la sfarsit, el a incheiat emisiunea spunandu-le celor care rezistasera eroic ca, totusi, Romania merge spre bine. L-am intrebat cu ce fel de mentalitate poate creste un copil caruia ii dai palme toata ziua si ii spui ca e un hot si un netrebnic care nu e in stare de nimic bun, asemenea familiei lui de ratati, dar seara, la culcare, il mangai si ii soptesti ca e, totusi, un baiat bun. Cam ce o sa retina el? Mi-a replicat ca aceasta comparatie nu e valabila.
Poate n-o fi, dar mie mi se pare imposibil sa astepti de la o natiune sa faca lucruri de care sa fie mandra daca nu e in stare sa gandeasca lucruri de care sa fie mandra. Si nu are cum sa creasca in ea vreo urma de sentiment de mandrie daca orice viol din Italia sau de la Dolhasca deschide prima pagina sau buletinul de stiri, iar castigarea de catre o echipa de tineri romani a unui concurs NASA are loc, daca are noroc, pe o manseta din pagina "a paispea" sau in stirile pe scurt dinaintea calupului de reclame.
Prejudecata ca toti suntem un public amorf si tampit care e interesat doar de ce li se intampla rau altora mi se pare pierzatoare pentru toata lumea, pe toate planurile.