Marelvi ţinteşte venituri de 40 milioane euro în 2012
În prima jumătate a acestui an, Marelvi a înregistrat un rulaj similar cu cel din primele şase luni ale anului trecut, iar lunile iulie şi august au adus o creştere de 18 % comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011. Compania mizează anul acesta pe creşterea cererii pentru produsele premium, dar şi a celei pentru zona de electrocasnice încorporabile.
„Având parteneriate solide în zona de retail şi a producătorilor de mobilier pentru aparate încorporabile, ne propunem anul acesta o creştere a cifrei de afaceri cu 10% comparativ cu anul trecut, până la 40 milioane euro. Nevoia clienţilor de îmbunătăţire a confortului personal a depăşit reticenţa de a investi în utilarea locuințelor manifestată începând cu 2009. Mizăm pe o creştere a cererii produselor de înaltă tehnologie şi a electrocasnicelor încorporabile”, a declarat Daniela Bîzgan (foto), Director Adjunct al companiei Marelvi.
Totodată, portofoliul complex de produse, ce cuprinde peste 30 de branduri, stabilitatea financiară şi lanţul de parteneri care deserveşte 600 de magazine în întreaga ţară vor contribui la îndeplinirea obiectivelor Marelvi pentru anul în curs.
Strategia de dezvoltare a companiei în perioada următoare se bazează și pe dezvoltarea parteneriatelor strategice stabilite cu Liebherr, De Dietrich și Fagor (branduri prezente pe piața locală prin intermediul Marelvi), dar și pe dezvoltarea portofoliului de produse aflat sub brandul propriu Serreno.
Peste 43% din cifra de afaceri a Marelvi este reprezentată de vânzările de aparate frigorifice. Pe acest segment, Marelvi reprezintă din anul 2008 divizia de produse electrocasnice Liebherr pe piaţa din România. În prezent, brandul Liebherr reprezintă 5% din vânzările Marelvi.
„Până la finalul acestui an, vizăm vânzarea a 4.000 de produse Liebherr în România, iar pentru următorii trei ani vizăm dublarea volumului de vânzări pentru acest brand”, spune Daniela Bîzgan.
Noua gamă de produse Liebherr aduce noutăţi atât în ceea ce priveşte design-ul produselor, care pune în prim-plan modelele finisate cu piatră ardezia, cât şi la zona produselor încorporabile. Doar 3% dintre modelele de frigidere Liebherr din noua gamă se încadrează în clasa energetică A, restul fiind în clase de eficienţă energetică superioare: A+(56% din producție) , A++ (34% dintre produse) sau A+++ (6% dintre aparatele frigorifice). Produsele includ inovaţii unice, patentate Liebherr, precum BioFresh, SmartFrost, VarioSpace, Home Dialog, SmartSteel.
Compania Marelvi, fondată în anul 1995 cu capital integral românesc, dispune în prezent de patru centre logistice poziţionate strategic în Rădăuţi, Bucureşti, Deva şi Cluj, ce au o suprafaţă totală de 11.000 mp. Marelvi are 100 de angajaţi în întreaga ţară.