Mariana Gheorghe – primul Președinte al rețelei Global Compact România
OMV Petrom s-a numărat printre companiile fondatoare ale rețelei din România. Compania este membră la nivel internațional a UN Global Compact încă din decembrie 2013, luând exemplul principalului acționar al grupului, compania OMV, care împlinește 10 ani ca membru al acestei platforme. Acest demers se aliniază cu strategia de business adoptată de companie, care s-a angajat să respecte principiile sustenabilității și să dezvolte o atitudine responsabilă față de societate și mediul înconjurător. În cadrul evenimentului de lansare, inițiat de The CSR Agency, a fost dezvăluită și componența Comitetului Director al rețelei pentru următorii doi ani.
În urma votului exprimat de către cei 23 de membri fondatori ai rețelei, au fost aleși 7 reprezentanți ai Comitetului: Mariana Gheorghe, Director General Executiv și Președinte al Directoratului OMV Petrom; Steven van Groningen, Președinte și CEO Raiffeisen Bank, România; Nikolai Beckers, CEO Telekom România; Bogdan Ion, Country Managing Partner Ernst&Young România; Jaak Mikkel, General Manager Coca Cola HBC România; Dora Surugiu, Maastricht School of Management Bucharest și Brent Valmar, Director General Porsche România.
Primul Președinte al Comitetului a fost aleasă doamna Mariana Gheorghe, Director General Executiv și Președinte al Directoratului OMV Petrom, mandatul său fiind valabil în perioada 2015-2017. „Pentru compania OMV Petrom, afilierea la UN Global Compact înseamnă că suntem permanent în contact cu cele mai bune practici în domeniu și că putem avea un schimb de experiență cu marii jucători din industria noastră. Statutul de companie lider de piață ne provoacă să fim un exemplu în domeniul responsabilității sociale. Consider că progresele în acest domeniu trebuie să fie rezultate ale efortului comun al tuturor companiilor mari, care pot seta un standard pe piață, dar pot și schimba mentalități în rândul publicului larg și al societății. Prin rețeaua locală a UN Global Compact avem șansa să formăm o platformă de dialog, dar și de acțiune concretă. Ne dorim ca împreună să fim cât mai inovativi în a motiva și influența stakeholderii fiecărei companii, astfel încât să creăm efecte pe termen lung. Acțiunile noastre vor avea un impact din ce în ce mai mare pe măsură ce implicăm nu numai mediul de business, dar și autorități și societatea civilă într-un demers ce poate fi un bun exemplu de colaborare între sectorul privat și cel public”, a declarat Mariana Gheorghe la învestirea în funcție.
Totodată, doamna Mariana Gheorghe a amintit despre importanța raportării non-financiare sustenabile, care va deveni obligatorie începând din 2017, pentru companiile cu peste 500 de angajați. Aceasta a declarat că noua directivă impusă de Uniunea Europeană reprezintă un semnal important pe care companiile din România trebuie să îl valorifice și să trateze cu seriozitate tema responsabilității sociale și de mediu.
La sfârșitul conferinței, doamna Mariana Gheorghe, în calitate de Președinte al Global Compact Network România, împreună cu domnul Walid Nagi, Head of Local Networks la UN Global Compact, au semnat documentul care atestă în mod oficial includerea biroului local în rețeaua globală.