Milioane de persoane din întreaga lume au gustat fructele amare ale politicilor de demonizare
Aceasta se spune, printre altele, în raportul anual AI, prezentat la Washington pentru prima dată în istoria asociaţiei, care are sediul la Londra.
''Pe întreaga durată a anului 2017, milioane de persoane din întreaga lume au gustat fructele amare ale politicilor de demonizare'', mai indică raportul AI. Politicile de demonizare au fost propice încălcărilor drepturilor omului în 2017, susţine asociaţia Amnesty International (AI) în raportul său anual, publicat joi şi care denunţă politicile europene cu privire la migranţi şi primirea de refugiaţi, notează AFP.
Amnesty International le reproşează liderilor ţărilor celor mai bogate abordarea faţă de criza migranţilor. Raportul estimează că în Europa majoritatea liderilor ''au decis că practic le era permis totul pentru a-i împiedica pe refugiaţi să ajungă pe coastele continentului''.
De asemenea, sunt evocate recentele alegeri din Austria, Franţa, Germania şi Olanda, unde ''anumiţi candidaţi au încercat să traducă angoasele sociale şi economice în resentimente, în particular faţă de migranţi.
Raportul AI le reproşează, printre altele, guvernelor că au exploatat îngrijorarea legată de terorism pentru a readuce în discuţie echilibrul între puterea de stat şi libertăţile individuale. În această privinţă, este dat exemplul Franţei, care a pus capăt stării de urgenţă numai după ce a înscris ''în dreptul comun numărul de dispoziţii ale regimului de exceptare''. În faţa ''posibilităţii nelimitate de incitare la ură şi la violenţă'' pe internet, Amnesty Internaţional îşi exprimă regretul faţă de numărul mic de instrumente disponibile pentru reglementarea acestor schimburi şi atrage atenţia asupra responsabilităţii giganţilor internetului (Google, Facebook, Twitter etc.)