MOL Freshhh îşi aşteaptă studenţii cu premii de 20.000 de euro
În prima fază a competiției, echipele concurează într-un scenariu virtual derulat prin internet, rezolvând sarcini industriale și de strategie propuse de Grupul MOL. Cele mai bune 40 de echipe selectate după prima rundă se califică în faza de Simulare de Strategie, unde vor fi implicați într-un scenariu de administrare a unei benzinării și vor lua decizii pe baza unei analize de piață riguroase.
Finala se desfășoară la Budapesta, unde primele cinci echipe se reunesc în fiecare an pentru a concura în direct pentru marele premiu. Primele trei echipe clasate câștigă 20.000 de euro (9.000 de euro pentru echipa câștigătoare, 7.000 de euro pentru locul al doilea și 4.000 de euro pentru locul trei) și vor avea și oportunitatea de a participa la programul de recrutare și dezvoltare al Grupului MOL.
„Am participat împreună cu echipa mea la prima competiție, în 2007. Ne-a plăcut Freshh din prima clipă și, la sfârșitul unei zile uimitoare și obositoare, am terminat finala pe locul al patrulea”, își amintește Péter Értelmes, acum Investment Procurement Manager la Grupul MOL. „Ulterior, am participat la programul MOL Growww în 2008. A fost o ocazie grozavă pentru mine să învăț despre viața de zi cu zi într-o companie multinațională și să câștig experiență într-un mediu multicultural”.
Competiția Freshhh este destinată studenților din universități și colegii. Toți membrii echipelor trebuie să urmeze cursurile unei universități sau ale unui colegiu. Doctoranzii au de asemenea posibilitatea de a participa la concurs. Sarcinile care vor fi încredințate se vor axa pe industria de petrol și gaze astfel că recomandarea este ca echipele să aibă membri orientați către aptitudini practice.
Echipe de câte trei membri se pot înscrie la www.freshhh.net . Perioada de înregistrare expiră la ora 12:00 PM GMT în data de 7 aprilie 2014.