Munca pe cont propriu, visul oricărui angajat
Aşadar, de ce atât de puţini antreprenori preiau iniţiativa? Un obstacol major în calea dezvoltării unei afaceri este teama de eşec: 70% dintre respondenţi se simt ameninţaţi de aceasta. Pe de altă parte, măsurile precum finanţarea publică, creditele destinate începerii unei afaceri şi educaţia în domeniul antreprenoriatului îi încurajează în decizia de a-şi deschide propria afacere. Acestea sunt principalele rezultate ale Raportului Amway privind antreprenoriatul la nivel global în 2013 publicat de Amway în cooperare cu Technische Universität München.
Atitudine pozitivă, potenţial ridicat
Şi în acest an, danezii (89%) continuă să conducă topul ţărilor chestionate, în ceea ce priveşte atitudinea pozitivă faţă de antreprenoriat. A doua şi a treia poziţie sunt adjudecate de noi ţări incluse în sondaj: Finlanda cu 87%, urmată de Australia cu 84%. La fel ca anul trecut, respondenţii din Austria (40%), Ungaria (40%), Portugalia (39%), şi Germania (37%) prezintă o atitudine negativă.
Potenţialul muncii pe cont propriu în ţările chestionate în întreaga lume este în medie de 39%. Cel mai ridicat este în Columbia (63%), Mexic (56%), şi Grecia (53%), aceasta din urmă fiind în continuare ţara europeană cu cea mai mare dorinţă de antreprenoriat (2012: 50%). În continuă scădere, cu 26% dintre respondenţi luând în considerare posibilitatea de a-şi deschide propria afacere, Germania ocupă penultima poziţie, fiind urmată doar de Japonia (17%).
“Obiectivul general al raportului este acela de a evidenţia potenţialul economic al antreprenorilor în diferite ţări şi de a-i sprijini pe eventualii antreprenori pentru a-şi putea pune planurile în practică,” declară Michael Meissner, Vice-Preşedinte Corporate Affairs Amway Europa.
Combaterea temerii de eşec
Pentru implementarea potenţialului menţionat mai sus, factorii de decizie la nivel politic trebuie să îi ajute pe eventualii antreprenori să îşi pună ideile în practică. Numărul persoanelor care declară că realizează deja muncă pe cont propriu este relativ scăzut. Rusia (3%), Danemarca şi Finlanda (fiecare cu 4%) se numără printre ultimele. Aceasta s-ar putea datora temerii de eşec, ceea ce împiedică antreprenoriatul (70%). În special în ţările care au o atitudine pozitivă faţă de antreprenoriat, dar nu se văd deschizându-şi o afacere, teama de eşec reprezintă un obstacol major. În special respondenţii din Japonia (94%), Italia şi Cehia (fiecare cu 91%) se tem de eşec dacă îşi deschid o afacere. La polul opus, SUA (62%), Olanda (55%) şi Mexic (50%) prezintă procente ridicate în ceea ce priveşte lipsa temerii de eşec. Această teamă se bazează pe mai mulţi factori, cum ar fi “poverile financiare până la faliment” (41%) şi “pericolul crizei economice” (31%). “Amway încurajează guvernele naţionale şi alte instituţii publice să ia în considerare interesele şi constrângerile posibililor antreprenori şi să ia măsuri concrete pentru a elimina stigmatul eşecului,” rezumă Meissner. Rezultatele sondajului generează şi o declaraţie clară cu privire la motivele care îi stimulează: respondenţii indică independenţa de angajator şi realizarea propriilor idei (43%) ca fiind motivele dominante pentru demararea unei afaceri. Aspectele legate de venituri, cum ar fi un al doilea venit (29%) sau reîntoarcerea pe piaţa muncii (19%) au fost mai puţin importante.
Încurajarea antreprenorilor
Având în vedere aceste aspecte, trebuie implementaţi factori care să încurajeze deschiderea unei afaceri, cum ar fi “finanţarea publică şi creditele destinate începerii unei afaceri” (42%), “educaţia în domeniul antreprenoriatului şi învăţarea abilităţilor de business” (33%) şi “mentoring, sprijin prin intermediul reţelelor de business” (27%). În plus, ţările care prezintă un nivel ridicat al temerii de eşec îşi doresc şi “modele de business cu riscuri scăzute”. În Germania (34%), Italia (29%), Ungaria, Turcia şi Ucraina (fiecare cu 26%) acest aspect se află după primii trei factori care încurajează antreprenoriatul. “Amway încurajează antreprenoriatul în rândul femeilor, persoanelor în vârstă, minorităţilor etnice şi tinerilor, oferind o oportunitate profesională cu riscuri scăzute, de succes la nivel internaţional, pe segmentul vânzărilor directe şi sprijin similar celui unui incubator de business,” explică Meissner.
Deschiderea faţă de antreprenoriat a societăţii
În cele din urmă, raportul oferă o imagine referitoare la deschiderea în general a societăţii faţă de antreprenoriat, din punctul de vedere al respondenţilor. Media la nivel internaţional arată că societatea este în egală măsură favorabilă şi nefavorabilă antreprenoriatului (fiecare cu 46%). În timp ce SUA (73%) şi Australia (62%) au fost declarate cele mai deschise ţări către antreprenoriat, statele afectate de criză se declară cel mai puţin deschise către antreprenoriat: Portugalia (76%), Ungaria (74%), Spania, Italia (fiecare cu 64%), şi România (57%).